Cristinel POPA

Cuvinte de recunoştinţă de la elevul silitor pentru profesor, Jurnalul national, 13 Sep 2014

Să vrei cu tot dinadinsul să dai expresie simţirii şi încă într-un mod care implică litera şi culoarea este un act de curaj, desigur. Iar dacă aceasta se petrece la vârsta primei copilării, faptul devine măcar o curiozitate. Cât poate să fi asimilat un semen al nostru la 13 ani? Mai mult decât atât: câtă pricepere are să ne facă pe noi, cei mari, părtaşi la universul lui? Singura cale e sinceritatea şi singura formă de expresie – cel puţin la nivelul scrisului – simplitatea.

Elleny Pendefunda – micul artist complex – se descrie, într-un autoportret ad-hoc, chiar aşa: s-a trezit „între cărţi şi computere”, dar a fost sprijinită să descopere frumosul natural. Într-o „lume plină de culori din jurul casei” bunicilor aflate sub pădure, a pornit în aventura celui ce descifrează „cântecul păsărilor” şi, cât se poate de iute, l-a transpus pe clapele pianului. Reţeta e mai complicată, pentru că Elleny se ambiţionează să refacă ordinea primordială a universului: „Am citit – se confesează ea – şi muzica cuvintelor am pictat-o în versuri, iar culorile le-am înscris în tablouri”. E imposibil de crezut că a parcurs tratate de estetică sau de istoria artelor, dar e cert că a avut intuiţia „globalităţii” materiei, coborâtă dintre darurile divinităţii, şi că a pus în mişcare resorturi ale fiinţei creatoare menite a recompune cosmosul. De aici se revendică acele „multe satisfacţii”, pe care le identifică cu firele nevăzute şi neştiute ale creaţiei. Poate de aceea tema favorită a poemelor sale în culori – mă refer, aşadar, la tablourile pe care le-am admirat în expoziţii ori în cataloage – este naşterea universului. Străbătând mai întâi singură labirintul cosmogonic şi apoi invitându-ne să o însoţim pe un drum deja cunoscut, Elleny ne lansează nenumărate provocări: masa amorfă are în ea datele armoniei, culoarea vorbeşte despre căutările ieşirii din întuneric, dispunerea tonurilor înalţă ori estompează elanurile. Şi peste tot este mişcare, ca într-un poem cinematografic sau într-o poezie în imagini. (Am citit cândva, în revista „Ateneu”, o cronică purtând un titlu unificator: „Poetul scria şi cu aparatul de luat vederi”.) Una dintre lucrări pare o explozie stelară şi mă duce înapoi la „Chaos şi lumină” (Iaşi, 2014), unde am explicaţia: „Îngerul îmi povesteşte că stelele se formează din gândurile mele. Şi se tot adună acolo de când sunt mică…”

Fără tăgadă, Elleny este o mare speranţă a artelor româneşti. Cu frenezie şi într-o ambianţă pe care o sporeşte mereu la nivelul fibrelor de frumuseţe umană, îşi poate acumula fondul de trăire experienţială pe care apoi îl va distribui în cuvânt, culoare, sunet, reconstruind alte şi alte universuri cu care lumea va fi abolită de rău şi urât.

Prof. Dr. Aurel STANCIU, artist plastic, Bacău

Amintiri avant la lettre

Profunzimea ingenuității, prospețimea culorilor filtrate printr-o viziune meditativă a unui artist înnăscut, care uimit de frumusețea și complexitatea lumii, are generozitatea și hărnicia de a ne face părtași uimirilor ei.

Asta înseamnă pentru mine vizionarea tablourilor pictoriței Elleny Pendefunda.

Cu mulțumiri și urări de cele mai frumoase întâmplări în aventura cunoașterii și desăvârșirii în plenitudine unei artiste pentru care valoarea nu depinde de numărul anilor.

Andana CĂLINESCU

3 octombrie 2014

Artă aurorală fastă a trezirii omului spre cadențele zilei, pictura este o metaforă a re-amintirii Frumosului. Căci pictorul, spre deosebire de ceilalți, are în degetele sale nu numai opaițul tactilității, ci și pe cel al ascultației, dar, peste toate, pe cel al vederii. Așadar, pe lângă Formă, are sunetul Tăcerii și Cheia strălucirilor. El face din făcliile perisabile o torță a imperisabilului. Dând dezlegare celor legate, imprimă indistinctelor distincția. Asemeni unui bun actor, din rolurile cromatice ale pământului/ masca, el badijonează însăși scena paradisului: lumina, identitatea cu Oglinda. Din abscisa pigmanților pictorul transcende la ordonata/ ordinea adâncii lucori cosmice.

Din oastea cherubinică a pitorilor lumii face parte, de bună seamă, și Elleny Pendefunda, cea care, iată, prin simeza de față, nr sugerează că dincolo de succesivitatea vopselelor (clintirea timpului) avem a primi însăși simultaneitatea luminii (neclintirea timpului, veșnicia lui „acum și aici“). Când nici cristalul paharului ce doar pare a fi rubiniu din pricina cuprinderii vinului, așa și nuanțele din tablourile expuse sunt aparețe. Adevărul lor fiind, cum am mai spus, lumina! Însă la ea vom ajunge numai prinrepetată meditare, ce trebuie să depășească lecția și să acceadă la contemplare detașată. Pictorul adevărat iese din drumul vopselelor numai dacă se raportează la Calea Luminii.

Când visează/ pictează CROMATURGUL (căci pictorul este poet și magician al culorii) intră în centralitatea văzului absolut, adiocă face/ poetizează transcenderea de la conștiința profană a privirii la conștiința hieratică a vederii spre axa Roții Facerii. Radiaritatea căderii este inversată în aceea ascensională a lucorii primordiale. Spițele, tonuri pigmentale și obezile, umbre, pete se întorc în grindeiul luminii și refac somnul dintâi al Punctului. Astfel ștergerea/ sacrificarea fenomenalității cromelor se realizează prin regresiunea la sens, la Unu.

Această înseninare, primită sub o hermenee asiduă a durerii, kathartică, în eliberare, se recunoaște la Elleny Pendefunda a fi o melancolică smerenie.

Mărturia sa cromatică, ca formă a cunoașterii, respectând tradiția celor ce aui pictat desăvârșit, merge, se observă, de la parte la întreg, spre o realitate suprasensibilă. Ea aduce asemănarea noastră cu lumina prin chiar neasemuitele culori ale ființării. Ceea ce Cuvântul este pentru cuvinte, ceea ce sensul este pentru semne, ceea ce A (alpha!) este în alfabet, ceea ce Endecasilabicul este pentru prozodie, putem afirma că și Lumina este în curcubeul picturii, aceea care ne în-memorează de ceea ce suntem noi cu adevărat: Solaritate!

Prin urmare, arta picturii este, în fond, teurgia re-solarizării curcubeielor lumii, decindea irizării!, ea fiind irizarea metaforică a Luminii, o călăuză a vederii noastre către proporția de aur dintre culoare și tăcere, dintre „Nu“ și „Da“ (spre a fi în cerul lui Pitagora!).

Așadar, pictura de față a Elleny-ei Pendefunda nu este. și nu trebuie căutată în structura discursivă a vopselei, a curcubeului, ci în adâncimea decindeală a solartății, în predicabilitatea ideală.

Petru SOLONARU

În Decindea irizării, 3 octombrie 2014

Elleny Pendefunda, rar am întâlnit atâta candoare îmbinată cu tuşe a la Delacroix. Sunt impresionat. Multe felicitări pentru pictură şi aleasă pteţuire,

Dan HATMANU

Traseul cu adevărat frumos al foarte tinerei pictoriţe Elenny Pendefunda (n. 2001) este jalonat, în mod simbolic, de cele două perspective dezvăluite în/ prin scris, celălalt pandant de elecţie al creaţiei sale. Prima perspectivă, specifică debutului artistic, era mărturisită, cu sinceritatea şi limpiditatea specifice vȃrstei, într-o pagină de jurnal infantil intitulată Descriere, în care copila îşi expunea, simplu şi curat, credinţa de miez sincretic şi sens formator: „Nu spun că am avut o copilărie plină de greutăţi. Nu spun aşa ceva pentru că m-am trezit între cărţi şi computere. Părinţii mei lucrau toată ziua, iar sora mea, Sandra, fiind mai mare şi elevă la liceu, mă privea ca pe o păpuşă, mirată că nu mă las la voia indicaţiilor ei. Bunicii îmi citeau şi îmi arătau minunata lume plină de culori din jurul casei lor de sub pădure. Aşa că am ales cȃntecul păsărilor şi l-am imitat la pian, am vrut să aflu mai multe despre ceea ce mă încȃnta, am citit şi muzica cuvintelor am imitat-o în versuri, iar culorile le-am înscris în tablouri…” (text inclus, deloc întȃmplător, şi în opul Chaos şi lumină. Cele mai frumoase povestiri ale copilăriei, Editura Contact Internaţional, Iaşi, 2014). Cea de-a doua perspectivă, cea actuală, este relevată prin mijlocirea celor trei catrene care formează chiar nucleul ideatic al unor sensibile Dezvăluiri: un timp, o lume, o viaţă: „Găsesc fiecare gând în culoare / şi-n întuneric tornadele revin. / Când oare, dintre stele, încep să coboare / îngeri şi oameni, cortegiul divin? // În suflet frământă soare, / sunete, vânt şi apă, amestec de pensoane. / Când oare, plângând din cerul senin, / la fiecare treaptă mă doare un spin? // Din pământ ţâşnesc ghiocei şi-n / adâncul luminii rup floare după floare. / Când oare, dintre frunzele de-arin / Voi strecura şi eu simţirea-mi muritoare?” Comparȃnd expresia, dar mai ales substanţa celor două mărturisiri, cititorului îi este evident faptul că, în cei cȃţiva ani care s-au scurs de la debutul precoce al poetei, simplităţii i-a luat locul complexitatea, iar afirmativul a fost substituit de către dubitativ. Aceleaşi mutaţii fertile estetic s-au petrecut şi în pictura ei. Aşa încȃt, astăzi, atȃt în lucrările vizuale ale elevei de la reputatul Colegiu de Artă ieşean „Octav Băncilă”, cȃt şi în volumele sale de versuri sau proză poetică, tulburările, adȃncimile, interogaţiile de tot felul sunt plasate în centrul de interes artistic.

În fapt, cea mai recentă expoziţie depictură a lui Elleny Pendefunda, Porţi spre Geneză (aflată pe simezele de la Galeriile de Artă ale Municipiului Iaşi – Pasaj Hala Centrală între 20 august şi 8 septembrie a.c.) a marcat într-un mod cum nu se poate mai potrivit noua orientare a autoarei care, departe de a se arăta preocupată, precum majoritatea congenerilor, de cotidianul frust, de aspectele fugace sau trendy ale vȃrstei, preferă să reflecteze cu profit asupra arhetipalului, a esenţialului. Convergente din punct de vedere tematic, unitare ca viziune şi stilistică, pȃnzele sale au intenţionat să materializeze vizual şi să ofere chei proprii de înţelegere a marilor evenimente fondatoare ale religiei creştine (şi nu numai). După cum o arată şi titlurile, cele mai multe dintre lucrări au tematizat geneza universului, cu etapele ei subsecvente – La început a fost cuvȃntul, Să fie lumină, Separarea uscatului din ape, Coborȃrea Sfȃntului Duh şi Facerea vieţuitoarelor, Zămislirea plantelor, Crearea zburătoarelor… –, cu toate că nici apocalipsa nu a fost uitată (Apocalipsă, Caniculă). Ciclul genetic s-a dovedit însă covȃrşitor, nu numai ca pondere, ci şi ca importanţă, în viziunea pictoriţei care are, de bună seamă, lecturi serioase în materie de texte sacre sau brodate pe canavaua acestora, dar priveşte schemele narative arhetipale prin filtrul neaburit al sensibilităţii proprii. Aşadar cu naturaleţe, prospeţime şi o rară vitalitate, evidente cu osebire în paleta cromatică exlozivă, de sorginte expresionistă.

Provocatoare mi s-au părut mai ales cele cȃteva pȃnze în care procesul de interiorizare a conceptelor subsumate întemeierii umanului ţinea de ordinul evidenţei. Elleny Pendefunda raportează antropogeneza la alte naraţiuni genetice, fie ele cosmice (formarea aştrilor) sau fiinţiale (crearea diverselor regnuri şi specii). Remarcabile şi prin colorit, simbolică ori scenografie a elementelor componente, Îngerul meu sau Facerea luminătorilor pe firmament şi Eu şi lumina sau Crearea zburătoarelor au atras atenţia în special prin precocitatea tratării subiectului artistic: în cele mai noi lucrări ale sale, pictoriţa se plasează în însuşi centrul lumii create, înţelegȃnd nu numai cosmosul, ci şi arta însăşi, ca locul ideal de manifestare a fiinţei interogative. O fiinţă pentru care, singur, îngerul este asumat – la fel ca în ciclul poetic Catehism sub aripile îngerului,din placheta Foc angelic, Editura Contact Internaţional, Iaşi, 2014 – drept partenerul perfect de dialog existenţial, alteritatea de sorginte sacră şi, nu în ultimul rȃnd, catalizatorul inspiraţiei artistice.

În sfȃrşit, am notat seria ingenioasă de pȃnze în care facerea Bărbatului, respectiv a Femeii, erau asociate atȃt unor metamorfoze esenţiale ale naturii primordiale, cȃt şi unor elemente de limbaj plastic. Astfel de interferenţe, de corespondenţe fericite între sfȃşierile specifice evoluţiei umanului, pe de o parte, şi neliniştile atȃt de fertile evoluţiei artisticului, pe de altă parte, au dovedit o sagacitate a gȃndirii estetice cu totul ieşită din comun. Eboşă vizuală a unui mic tratat de cosmo- şi onto-geneză, Porţi spre Geneză s-a dovedit în acelaşi timp un veritabil certificat de maturitate artistică.

Emanuela ILIE

Prin şi dincolo de Porţile genezei…

Revista Română, 4 (78) dec 2014

Porţi spre geneză,  începuturile creaţiei divine,  este un titlu generic pentru opera tinerei Elleny Pendefunda, cuprindzând  un ciclu extins de lucrări pictate cu lumină interioară , cu  spirit şi har vegheată de îngerul-habitas, mereu dematerializând (lumină-întuneric, cuvânt-lumină) dar niciodată demolând. Amintirile şi întâmplările biografice supuse unei bune cunoaşteri a textului biblic au creat terenul spre o stare de comuniune spirituală tainică, raportată la viaţa religioasă făcând-o autentică iar creaţiile ei devenind o adevărată revelaţie. Această experienţă imagistică şi probă vizual -memorialistică- a determinat-o  pe Elleny Pendefunda să conceapă proiectul Genesis sau viziunea începutului, Porti spre geneză. Artista aflată în hăţişul unor cartografii subiective, reconstituie, trăieşte aventura facerii lumii cu aripa de înger în zbor. Este o călătorie scrisă, de(scrisă) şi pictată cu har şi prematuritate. Cu viziune, transcende la starea de asceză atunci când transmiterea  unui mesaj divin este trăire interioară şi necesitate spirituală .Grea încercare pentru frăgezimea vârstei sale, dar, Elleny Pendefunda nu are vârstă fiind stăpânită de darul cel mare, harul şi este vegheată de îngerul-habitas. Prin lumina ochilor întrevedem  miracolul Creaţiei şi a Creatorului.

Excesul de mişcare în câmpul pictat „implozie-explozie” „introvertire-extrovertire„ marchează o stare sufletească de nelinişte dar şi de bucurie în procesul creaţiei vizuale  sub auspiciile libertăţii dar mai ales al puritătii, al angelicului specific vârstei, îngerul fiind „mesagerul lui Dumnezeu în grădina unde s-a zămislit talentul”(Liviu Pendefunda).

Artista realizează  impresionante picturi capturând şi dominând   suprafete marice au  impus rigori nespecifice vârstei reuşind o fascinantă transmitere a  mesajului şi al expresivităţii  limbajului plastic către public direct prin expoziţii personale sau indirect prin reproducerea imaginilor în prestigioasa revistă „Contact internaţional” fiind membru activ în colegiul redacţional .Vorbim deja de  măiestrie , forţă, viziune şi  originalitate prin modalitatea  savantă a enunţării  impulsului ideal. O „cosmogonie cromatică” densă şi pură ce conferă imaginii finale  un spectacol impresionant prin viziunea specială asupra pânzei pictate şi nu colorate.  Este vorba de naşterea formelor prin tuşa expresivă de culoare şi de procesul spaţializării dând acces luminii şi întunericului să se extindă în„ecranul”  tabloului. Modul  de exprimare  liber, direct spontan, contrazice  regulile rigide ale „compozitiilor” în periplu explorării picturii.    Elleny Pendefunda eliberează pictura de mecanismul sec al obţinerii imaginii prin intervenţia pensulaţiei decorative. Autoarea „modelează” cu pensula-creind spaţiu volumetric concav, adâncimi misterioase , ondulatorii prin folosirea scării valorilor , a contrastelor, a juxtapunerii culorilor în funcţie de viziune si necesitatea mesajului transmis. Sunt vizibile acele trasee născute din impulsurile interioare transformând pânza într-un material expresiv şi estetic .

Universul plastic al autorei prin unicitate, mesaj sacru, originalitate, expresivitate, are în vedere câteva principii: echilibrul, ritmul, armonia, măsura, diminuate sau rănite uneori în funcţie de febrilitatea actului creator. Artista   a ajuns la o maturitate compoziţională prin interacţiunea dintre factori legaţi de: experienţa de viaţă, raţiune, inteligenţă, afectivitate, sensibilitate, temperament, caracter dar şi de cei motivaţionali: intensa trăire extatică de a elabora o lucrare sub impuls imaginar divin.

Elleny Pendefunda este  artista  dialogului între om şi divinitate, între om şi natură, între zi şi noapte,  între roşu şi alb, între verde şi negru, între cer şi pământ ,  între pictură şi poezie, între rimă şi culoare, între cuvânt şi lumină. Aflată sub zodia angelicului ,solară, purtătoare de constelaţii tânăra artistă este gloria   purităţii şi inocenţei în pictură şi poezie.

Remarcabilă este sincronizarea acestui nobil şi străvechi procedeu al picturii de şevalet  cu exigenţele derutante ale epocii moderne pentrucă  pictura aparţine contemporaneităţii cu libertate deplină de exprimare. Formată în matricea culturală a familiei Liviu si Julieta Pendefunda,  şi a şcolii de specialitate, Colegiul de artă „Octav Bancilă” din Iaşi,  Elleny Pendefunda are preocupări prin similitudine pentru: pictură , literatură, muzică, dans. Tânăra artistă  vorbeşte deja  în limbajul universal al artelor vizuale şi al limbajului literar intrând astfel în atenţia specialiştilor şi a publicului din ţară şi străinătate. Destinul său personal marchează o excelentă oportunitate ca talentele de exceptie din România să fie cunoscute prin reprezentanta de frunte a generaţiei tinere, Elleny Pendefunda.

Sacrul este un sentiment religios în baza căruia există după cum afirmă Mircea Eliade, „o convingere interioară şi personală”, iar trăirile de acest tip duc la unitate, sinteză , armonie sufletească şi conferă realităţii un „Centru  absolut”. Pentru Gottfried Wilhelm Leibniz, universul este  constituit dintr-o infinitate de monade ( unităţi dinamice de energie). Aceste monade sunt organizate de Dumnezeu, el însuşi Monada Supremă, centrală, iar omul moral, liber cu multiple disponibilităţi spre cunoaştere, trebuie să caute  a înţelege ordinea raţională a acestei lumi „cea mai bună dintre toate lumile posibile”. Iată periplu cunoaşterii întreprinsă de tânara Elleny Pendefunda prin dubla sa vocaţie : poet şi artist vizual.

„Întreaga natură este cuvânt, ca sentiment al spiritului, cuvânt adică- deoarece spiritul este totdeauna cuvânt, adică artă, ca sentiment al naturii, şi natura este totdeauna artă, cuvânt adică sentiment al spiritului.”  (Rosario Assunto, Scrieri despre artă, filosofia grădinii şi filosofia în grădină Ed. Meridiane, Bucureşti, 1988, p.189.)  Pentru artistă Elleny Pendefunda  relaţia cu natura există în câmpul imaginar. Ea este contopită cu visul. Gândul înaripat, starea de graţie a artistei  este invers proporţională cu starea de „închidere”din spaţiul fizic al atelierului. Relaţia cu natura, divinitatea, este intensificată de memorie şi vis. Enunţăm câteva titluri  în sprijinul demersului analizei : Catedrală în amurg, Planete în delir, Canicula, Taina pădurii, Miracolul pădurii  etc. Gaston Bachelard în Poetica reveriei  consideră că putem „privi cu  pasiune estetică peisajele văzute în vis ”căci „orice peisaj este o experienţă onirică”. Starea creativă şi nevoia de evadare din limita unui spatiu dat o determină pe Elleny  Pendefunda să abordeze într-o serie coerentă de picturi pe pânză sub titlul de Porţi spre geneză o „peisagistică” relaxată, prin naşterea unui spaţiu sacru subiectiv.Este şi  modul de gândire filosofic  al lui Lucian Blaga legat de  condiţia  fiinţei, a naturii umane în transcendenţa ei simbolică, într-un orizont propriu existenţei umane numit „orizontul misterului şi al revelării”, cu putere de semnificaţie a actelor umane, ca acte de creaţie.

Atrasă vizibil de tematica  religioasă  remarcăm o limpezime a concepţiei lucrărilor care exprimă o siguranţă a intuiţiilor primare, a filonului subconştient. Lucrările sale circumscriu în câmpul  simbolic unitar, centrat pe obsesia arhetipală a infinitului şi profunzimii, în spaţiu şi timp , obsesii pe care le întâlneam la nivelul determinantelor stilistice în istoria artelor sau, altfel spus, poate la posesia „în efigie” a naturii şi istoricităţii, cu toate conotaţiile ramificate care pot lua naştere de aici. Ele hrănesc în fericitul caz al Ellenyei  Pendefunda şi acel pomenit vizionarism al lucrărilor atât de evident în remarcabilele lucrări: Îngerul meu sau facerea luminatorilor pe firament, Separarea uscatului din ape,  Crearea celor doi mari luminatori etc. Creaţia Logosului întăreşt ideea că omul interior este făcut iar cel exterior este plăsmuit  din lut ( mater-materia-Geea): „Atunci,  luând  Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a  făcut omul fiinţă vie”( Biblia, Facerea 1, 26 ; 2, 7.).Omul devine o parte din Dumnezeu care este pretutindeni şi în noi.  În prima lucrare dedicată  Genezei  Dumnezeu este întrevăzut  fără forme definite. Totul este întunecat dar lumina sălăsluieşte în interiorul Lui.

Omul este alcătuit din trup şi spirit, simbolizând împreună   nemurirea transcendenţei, el este „fiinţă spre moarte” cum afirmă Heidegger.Lumea interioară este de fapt lumea exterioară a omului.  Sinele corporal poate fi înţeles ca „profunzime” a Eului iar profunzimea e „strălucirea vizibilului”,  a treia dimensiune. „Însufleţirea lăuntrică” a lumii şi a corpurilor este  fundamental legată de problema Fiinţei ( Maurice Merleau ).

Elleny Pendefunda este racordată la câteva obsesii profunde ale spiritului creator din totdeauna, autenticitatea şi valabilitatea. Observăm o sinteză a limbajului , profunzimea   unui exerciţiu de imaginaţie creativă ridicată la cote înalte. In gândirea plastică de formaţie abstractă nu lipsesc elementele  simbolice: pasărea ( fregata)  ochiul, piramida, existând  determinarea de a căuta noi mijloace de reprezentare cum ar fi cele din lucrărileAdam şi  Eva.

Dihotonomic albul strălucitor şi negru ivoriu spre albastru demonstrează puterea maximei iluminări ale  spaţiului contemplativ  imaginat în bipolaritate. Elementele primordiale ale lumii apă, aer, foc, pământ stau să vegheze la construcţia lumii sub ochii miraţi ai adolescentei Elleny Pendefunda. Opţiunea artistei pentru simbolistica celor două culori acromate contrastante este pe lângă crearea spaţiului şi aceea de a susţine  culorile  vii, pure, cum ar fi:  rosu, galben, verde sau întreg spectru (culorile curcubeului). Este expresia  unei energii interioare descătuşate , dirijate spre procesul de coagulare şi astfel înspre unitatea stilistică a lucrărilor. Această tendinţă spre bipolaritate nu este în  direcţia simplificării reci sau a fracturării rigide între cei doi poli aflaţi în câmpul de investigaţie al semnelor plastice. Efortul artistei este acela de a motiva intervalele şi de a da consistenţă spaţiilor interstiţiale fiind în măsură să poată „stăpâni” limbajul plastic în incursiunea de înserare a materiei colorate supusă reconversiei artistice pe suprafaţa pânzei. Picturile Ellenyei Pendefunda nu lasă să se întrevadă o posibilă criză de vid din contra exista multă consistenţă  şi intensitate în suprafeţele „abstracte”. O lume a petelor vii în mişcare continuă, fără repaos o facere şi refacere a materiei fluide în amestec cu lumina.Peisajele interpretate ca fragmente ale unei naturi divine atent modelate şi valorizate creează un efect spaţial  la nivelul impulsului ideatic. Lumina albă, strălucitoare , catifelează relieful peisagistic imaginat  mărind contrastul între cerul albastru „atins” de griuri colorate luminoase  şi pământul tern. Două proprietăţi importante ale culorii , strălucirea dată de puritatea ei  şi luminozitatea dată de cantitatea de lumină ce poate fi absorbită de culoare. determină o anumita putere de expresie a imagisticii. Culorile  cu efect termo-dinamic, reci sau calde  sunt „utilizate” pentru înţelegerea relaţiilor dintre lumină şi umbră, dintre aproape şi departe. Lumina este caldă, umbra este  rece. Culorile în umbră au tendinţa de a se apropia de albastru iar în lumină sunt atrase de galben. Cu cât culorile se îndepărtează de prim planul „scenei”cu atât  se răcesc mai mult. Prin amestec culoarea capată luminozitate dar  îşi pierde din intensitate  de aceea artista  foloseşte  culorile în starea lor pură.  Elleny Pendefunda ştie aproape tot registrul cromatologiei lui Johannes Ithen dovedind profesionalism şi aplicare spre cercetarea ştiinţifică a zonelor de maximă importanţă plastică. Alăturarea a două sau a mai multor  tente cromatice,  acea frecventă juxtapunere  se regăseşte în discursul plastic al artistei. Rareori autoarea recurge  la două culori juxtapuse creind  un contrast  mai blând, de o anumită moliciune. Remarcăm predilecţia către refuzul de a impieta lumina, ocrotind-o. Nici un contrast energic, violent nu diminuează puritatea şi srălucirea ceea ce induce către receptor ideea de sacralitate. Culorea  ca materie nu este un simplu  element de acoperit suprafaţa ci este vibraţie, sensibilitate şi viaţă.

In lucrareaChaos este folosită o  gamă largă de nuanţe de la roşu la violet, prin suprapuneri creând un spaţiu nedefinit, fără timp.

Fuzionarea culorilor-aqua fluidizarea culorii, ca materie este practicată în anumite lucrări în care apa curge ca şi timpul („pantha rei”, „totul curge”-Heraclit). Magnifică viziune la nivel ideatic când mările , oceanele  se desprind de uscat: Separarea uscatului din ape, Eu şi lumina sau Crearea zburătoarelor,  Dumnezeu a creat peştii cei mari, Zămislirea plantelor sunt câteva titluri edificatoare.

Mânuirea instrumentului, a pensulei este parcă un îndemn venit din partea „protectorului” din interiorul luminos al artistei configurând un început de „călătorie iniţiatică” la care autoarea aspiră. Vibraţia tuşei configurează imaginea unor  aripi în  zbor,  o înlănţuire de aripi , o horă de aripi îngereşti. Febrilă  atingere a  suprafeţei şi mişcare gestuală a  pensulei pe suprafaţa tabloului precum degetele care apasă melodios pe clapele pianului !

Culoarea utilizată ca şi comunicare cu divinitatea nu este asezată convenţional  într-un  spaţiu dat  ci ea crează un alt spaţiu ca apoi să întregească toată această întrevedere în  bunul dialog al cuvântului cu timpul.

 Adam si Eva sunt singurele lucrări pe verticală amintind preferinţa artistei  pentru alegerea orizontalităţii cadrului dreptunghiular al pânzelor înţelegând prin aceasta semnificaţia liniei de orizont de la ea în sus sau în jos precum şi infinitatea traseului de la stânga la dreaptade la alfa la omega. Remarcăm în plan stilistic o anatomie utopică  prin solidificarea   culorilor  în pete mici –forme rotunde, înnodate ,  un vegetal antropomorf bazat pe simbolul  bărbatului  şi al femeii, moştenitorii raiului. Corpurile lor sunt  fără epidermă, decorticate configurând mai degrabă  nişte „lanţuri cromozomiale”.Este proba de vârf a Ellenyei Pendefunda în ceea ce priveşte registrul imaginativ şi inteligenţa creatoare surprinzătoare prin ineditul elementelor simbolice propuse:  Adam, o literă, un Y şi o planetă, Marte.  El,  bărbatul încorporat în  culori reci şi femeia, Eva, o altă literă, un X şi o planetă,  Venus Ea, femeia înfăşurată în  culori calde, ei în grădina Edenului ca epifanie a Paradisului, (după comentariul lui Liviu Pendefunda). Deosebit de plastică este această metaforă a verticalizării lui Adam prin Işa: „femeia care mi-ai dat-o ca să mă ţin drept”( Facerea, 3, 12). Corpul se verticalizează pentru a deveni în matricea cosmică o ureche totală capabilă să audă informaţiile, pentru a deveni Vorbire, Cuvânt căci „Omul nu este decât Cuvânt! El se naşte spre a deveni Numele său care, închis în labirintul embrionar din „noaptea uterină”, organizează totul în jur. Creat de Cuvântul lui Dumnezeu, Omul este vibraţia secretă, care îl modelează şi îl plămădeşte, îl modulează şi îl cântă până ce devine el însuşi Cuvânt.”( Annick de Souzenelle, Simbolismul corpului uman, Ed. Amarcord, Timişoara, 1996, p.345.)

Mărul , acest fruct-simbol, „Fruct al cunoaşterii şi libertăţii” cum îl numeşte abatele E. Bertrand  este fructul Arborelui Vieţii, simbol al reînnoirii, al prospeţimii oferindu-ne revelaţia unei purificări transfigurarea lui fiind produsă sub imperiul luminii paradisiace.În accepţiunea plastică a Ellenyei Pendefunda, mărul este sferic centrat ca echilibru şi frumuseţe, cel roşu apartinându-i lui Adam şi cel verde Evei.

Cei doi arbori edenici-pomul vieţii cu cele patru  ramificaţii: prudenţa, curajul, cumpătarea, dreptatea  iar în mijloc  -duhul sfânt ,  imaginat ca o tornadă constituie o interesantă compoziţie ilustrativ-simbolică, una din lucrările în care are loc interferenţa  limbajelor: cel grafic şi cel pictural. (Copacii şi braţele râului din Eden).

Prin abordarea cu măiestrie  a temelor biblice, în registrul excesiv-pictural, desenul este absorbit de acestă  materie  colorată vie. Elleny Pendefunda  creează pentru sine şi  receptori un confort spiritual animat de fascinanta triadă : suflet, spirit şi corp. Urmele mişcărilor curbe, semicurbe, circulare ale tuşelor de culoare netulburate , proaspete şi  energice   creează un spaţiu teluric sau celest niciodată văzut ci doar imaginat. Acolo departe se aude un murmur, o alunecare, o comunicare ,o „facere”, tot aşa cum auzim foşnetul pensulaţiei pe suprafaţa virgină a pânzei imaculate declinată în alb atunci când ideea îngerului este dictată şi „scrisă” prin aripa lui de har.

Artista delimitează formele destructurate, organice de formele precise prin albul păsării ( fregata) decupat grafic (Eu şi lumina sau crearea zburatoarelor ) sau piramidele  riguros stabilizate  în contextul peisajului oniric. Pictoriţa inventează prin roşu pompeian aplicat  piramidelor ,sistemul de alăturare al elementelor solide dându-le echilibru şi spaţiu necesar lecturii materialităţii filtrate de percepţia spirituală.

Întunericul conţine Lumina, din adâncul Lui iese lumina, acel întuneric care  niciodată nu a fost creat de Dumnezeu este expus privitorului prin mijloacele picturale ale divinului.Si dacă paralel cu aceasta Cuvântul este scris în caietul de alături înseamnă că raportul între cuvânt şi pictură, între Cuvânt şi Lumină  este  în măsură să alimenteze speranţa desăvârşirii Creaţiei.

Elleny Pendefunda prin dorinţa ei de absolut este o vizionară, o creatoare a spaţiului  divin deschis, capabilă să reverse culori în albia luminoasă a lumii amestecându-le  cu timpul ( Şi-a făcut Dumnezeu vieţuitoare ale pământului ).Artistaexcelează în registrul cromatic dominând materia şi spiritualizând-o.In lucrarea  Răsărit de lumină sau Să fie lumină  ca într-o explozie solară bulgărele de lumină  pare a avea „corporalitate” prin cocentrarea într-un nucleu alb a cercului  magic imperfect dar protector,  suspendat de arcada verde fosforescentă  a lumii invizibile.Aşezat la marginea spaţiului curb, verdele  fosforescent este odihnitor  chiar dacă este tulburat pe alocuri de straturile mişcătoare ale întunericului.

In lucrarea Lumina din adânc sau Dumnezeu a despartit lumina de întuneric,  explozia de stele naşte  focare strălucitoare de lumini. Ca într-un joc de artificii punctele iluminate sunt „întrupate” într-un fel de arbori misterioşi învăluiţi în mantii transparente.Sunt  prelaţi pregătiţi pentru a participa la epopeea despărţirii luminii de întuneric.Elleny Pendefunda crează în lucrările sale insule de lumină un simbol al centrului spiritual primordial,ştiind că  noţiunea de insulă cu valoare sacră  este apropiată  de cea de sanctuar.

In pictura Chaos, stingerea  în neant a formelor şi energiilor este firească. Straturile transparente, fluide  comportându-se  ca o „materie maleabilă” cum scrie Roland Barthes . Amintim aici celebrele fotografii ale lui  Lucien Clergue „drumul unei iviri progresive în afara haosului primitiv” (Roland Barthes Limbajul nisipului, Secolul XX 1-2.) Ca reacţie de apărare a  sentimentului nemărginirii Elleny Pendefunda obţine miraculos  o concentrare maximă a interiorităţii. În acel imens pustiu, artista se regăseşte şi retrăieşte momentul căutând  o altă dimensiune, nevăzută.

Şi pentrucă zămislirea se face de sus, inteligenţa creativă a Ellenyei Pendefunda o determină să „construiască” un univers dinamic, dens la polul superior al lucrării  şi  tern la polul inferior în pictura cu titlul biblic: Şi a făcut Dumnezeu vieţuitoarele pământului.  Un pasaj între  calmul imploziei din partea de jos  şi dinamica   zonelor din vecinatate  prin alăturarea culorilor intense, vii, chatarsiene empatizează cu suprafeţele mari de alb sacralizat.  Tuşa de culoare de la  stânga şi de la dreapta în val către „centru” de sus în jos sau de jos în sus, către departe,  este „aici” si „acolo”  cum ar spune Andrei Pleşu.

Aşezată în curcubeu care este descompunerea luminii, la trecerea ei prin  picăturile de ploaie, în culorile care o compun Aceasta este cartea naşterii cerurilor şi pământului , cer strămoşesc, generaţii de ceruri,….dar  înainte de aceasta să fi fost chaosul ?  Răspunsul poate îl va da în timp  prea tânăra înzestrată cu har, Elleny Pendefunda.

Suzana FÂNTÂNARIU-BAIA

Elleny Pendefunda „Porţi spre geneză sau Maxima lumină”Vatra Veche, 1, 2015.

Elleny Pendefunda -din Iaşi- a oferit mărturia interesului pentru astra­litatea limbajului pictural, Decriptarea me­sa­jelor creative a revenit în sarcina criticului de artă Olimpia Tudoran Ciungan.. după ce a prezentat perfor­manţele artistice, literare şi muzicale (n.n.aşa cum apar în CV-ul elevei din Iaşi), a propus audienţei un mo­ment de reflecţie pentru a elucida împreună atuurile compo­ziţiilor picturale, arieratul tematic şi paleta cromatică “marca Elleny Pendefunda” (n.n. la care am dăuga tipul  de energie purtat cu sine  de pictoriţă, tradu­cerea culorilor aurei umane aflate în consonanţă cu ener­giile din Univers).

Adrian POPESCU

Lumină si talente, Tribuna, 24 apr 2015

Ca un adevărat lider de grupare artistică, Elleny Pendefunda reuşeşte să-şi mobilizeze colegii prieteni într-o activitate plină de curaj, de expunere a celor mai sensibile şi profunde preocupări pe simezele Galeriei Municipale Ieşene de Artă. Elleny Pendefunda alege pânza ca suport, deşi aceasta nu se studiază încă la clasă, abordarea ei este precoce, dezinvoltă şi spontană. Căutate şi elaborate, compoziţiile ei ne transportă într-o lume castă a emoţiilor vârstei, a cunoştinţelor dobândite treptat, aşezate cu grijă în cutiuţele memoriei, pe calea unei desăvârşiri pe care Elleny tinde să se înalţe cu paşi conduşi de har…

Aerul compoziţiilor sale este feeric, plin de vitalitatea culorilor. Penelul graţios cuvântează emoţii într-un poem fără cuvinte. Distilate, învăţăturile şi imaginaţia creează o lume a ideilor, care ne conduc în sfera problematicii universal valabile cercetate de generaţii de gânditori, autoarea oferindu-ne soluţii originale, care ne îndeamnă spre meditaţie.

Elena MIHĂILĂ,

Cinci prieteni, Contact international, 2015,

vol.25, suppl 1,1-2

Astăzi, în universul cultural contemporan, elevii care studiază artele vizuale desfăşoară un proces instructiv – educativ complex în care creaţia, ştiinţa şi tehnica se completează reciproc; sunt studiate tehnici artistice, teorii, concepte şi evoluţia stilurilor; tinerii învăţăcei depăşesc acum, nu numai, statutul lor tradiţional de îndemânateci, demersul lor nu mai este doar o joacă din partea unor mânuitori ai culorilor şi formelor ori a unor buni tributari ai  maeştrilor …

Pentru dobândirea măiestriei de studiu şi însuşirea terminologiei de atelier, în cadrul procesului instructiv – educativ de specialitate, răspunzători, în mod direct, sunt profesorii de arte vizuale; dar, este ştiut, că nu există un tratat asemănător cu acel cod al manierelor elegante şi asta deoarece gustul artistic nu se învaţă, nu se aplică după criterii ştiute pe dinafară ci se formează odată cu exersarea cunoaşterii şi trăirii artistice şi cu dezvoltarea personalităţii şi a spiritului critic, iar cotele performanţei ne apar indisolubil legate de discernământ şi studiu consecvent pe etape de vârstă.

În acest context, care e departe de a fi prezentat complet aici, trebuiesc înţelese manifestările expoziţionale ale elevilor, concursurile şi saloanele tematice cu sensuri şi orientări diferite. Elevii care participă la astfel de manifestări trebuie să demonstreze capacitatea de a cuprinde în lucrările lor, alături de estetica formelor, semnificaţii profunde, ca urmare a transpunerii ideilor şi sentimentelor în forme vizuale şi adaptabilitatea la conţinutul thematic…

Elleny Pendefunda este marcată universul cunoaşterii, abordează teme metaforice, poetice, istorice, psihologice şi se poate constata o vădită orientare de factură filosofică, iar Lumina pare să fie, cel puţin în momentul de faţă, o intensă preocupare. În ansamblu face dovada unei preocupări pentru studiu realist combinat cu o cromatică expresivă cu tentă abstractă de cele mai multe ori (Căutare, Întuneric şi Lumină, Codrii Cosminului, La margine de Cucuteni, Lumina infinită, Spiritul pădurii, Singurătatea zeilor)…

Ilustrative, ludice, poetico – metaforice, realiste ori mo-derniste lucrările elevilor expozanţi dovedesc în mod evident obiectul unor perma-nente căutări, a unor investiga-ţii în zone de sensibilitate şi înţelegere, iar mai târziu ei vor înţelege cum creaţia vizuală declanşează interogaţii şi re-prezintă rezultatul dialogului dintre creator şi lumea ale cărei pulsaţii nu trebuie alun-gate dintr-o operă de artă, căci autorul este deopotrivă supus intuiţiei dar şi erudiţiei, combi-nând sensibilitatea cu lucidita-tea iar munca lui constă în transformarea realităţii, în sensul superlativ al cuvântului …indiferent de tentă.

Teodor HAŞEGAN,

Tente ale armoniilor plastice pe calea afirmării,

Contact international, 2015, vol.25, suppl 1,39-40

Sub o etichetă nominală vag misterioasă, aburită ezoteric (nici nu se putea altfel!), manifestarea polifonică vernisată, natural, cu o substanţială cheltuială de energii juvenile, pe data de 21 mai 2015, la Galeriile de Artă ale Municipiului Iaşi, a stat sub semnul decis al diversităţii, proiectate atent şi manifestate entuziast. Cei cinci expozanţi au avut grijă să îşi jaloneze mici teritorii de meditaţie adolescentă, în care numeroşii lor susţinători au putut deja întrezări eboşele unor identităţi artistice mai mult decȃt promiţătoare. Indiferent de afinităţile (s)elective fireşti, au apreciat, oricum:… sensibilele reflecţii, adȃncite prin apelul la un bogat intertext literar şi mitologic, pe care le semnează în maniera cunoscută Elleny Pendefunda. Privite însă ca ansamblu, toate aceste reflexii artistice ale unor suav-complicate (ori complicat-suave?!) lumi interioare dovedesc un alt fapt îmbucurător. Anume, că şcoala ieşeană de pictură are, în ciuda previziunilor sumbre ale mefienţilor obişnuiţi din arealul plasticii autohtone, viitorul asigurat.

Emanuela ILIE

Manifestare polifonică la Galeriile de Artă,

Contact international 2015, vol.25, suppl. 1, cop.4

Domnişoara Elleny Pendefunda sau, mai bine spus, maestra Elleny Pendefunda nu are nici 14 ani împliniţi când scriem – minunându-ne – aceste rânduri. Nu există pe Pământ un suflet mai înzestrat ca al acestei minuni de fetiţă – nepieritor de frumoasă şi înzestrată cu daruri dumnezeieşti – copil minune al mamei şi tatăui ei, doi fermecători intelectuali ieşeni, recunoscuţi prin opera lor de viaţă, iar acum recunoscuţi pe planeta Pământ – poate şi în cerurile astrale – prin fiica lor!

Şcoala primară a fost o etapă unică în cariera de artist polivalent a acestui copil curcubeu, care-şi uimeşte în ficare clipă părinţii, profesorii, chiar şi pe cei care – ca mine – nu au întâlnit-o vreodată, dar parcă o cunosc deplin din neantul existenţei astrale. În ultimii trei ani de şcoală primară – 2010-2013 – a fost o prezenţă obişnuită în peginile revistelor de cultură naţionale şi internaţionale, care s-au întrecut în a-i prezenta opera artistică şi literară, reviste prestigioase precum (în ordine alfabetică): Banat, Contact international, Cronica, Feed-Back, Florile Dalbe, Hyperion, Junior School Magazine, La Creangă, Literatura şi Arta, Lumină Lină, Onyx, Oglinda literară, Porto-Franco, ProSaeculum, 13 Plus, Vatra Veche. Cunoaşteţi un alt copil minune, care în numai 3 ani (între 9 şi 12 ani) să fi publicat poezie şi imagini ale picturilor sale în 16 reviste?

Actualul său drum său terestru este presărat cu opriri stelare: la nici 10 ani împliniţi este redactor extrem de prolific la magazinul literar artistic Contact international, la 13 ani este membră a Asociaţiei iArt  (International Artists), doar la 14 ani – artist membru al Società delle Belle Arti Circolo degli Artisti “Casa di Dante” Firenze.

În 4 ani – 2010-2014 – a publicat cât alţi poeţi de mare talent într-o viaţă – 6 volume de poezie excelentă (pe care nu mă pricep să le comentez, dar au făcut-o deja criticii săi), dintre care 3 volume numai în ultimul an şi numai la Iaşi, actualul său oraş natal – 2014 – Fluturele înnodat (poesie); Foc angelic (poesie) şi Chaos şi lumină (proză, cronică, eseu). Mihai Eminescu – poetul nostru naţional nepereche a debutat mult mai târziu… Ştiţi pe cineva care să fi publicat 5 volume de poesie şi 1 voum de proză la vârsta de 14 ani, adică la începutul adolecenţei?  

Artista plastică de renume naţional şi internaţional care este Elleny Pendefunda a participat cu vernisaje personale în … expoziţii de artă colectivă, astfel: una în 2010, două în 2011, una în 2012 – deci, 4 participări în 3 ani, 6 – în 2013 şi 9 – în 2014.  În ritmul acesta, care încalcă nu numai regulile umane obişnuite, dar şi pe cele matematice, virtuale, în 2015 ştiţi câte vernisaje personale în expoziţii colective va avea tînăra artistă? Îndrăzniţi să reflectaţi? Să marcăm – deocamdată – cele 19 participări personale la expoziţii colective în 5 ani, cu o medie de 4 participări pe an!!!

Dacă analizăm expoziţiile personale, orice cometariu pare de prisos: 3 expoziţii  în 2011; 3 – în  2012; 1 – în 2013 şi 5 – în 2014. În total 12 expoziţii personale în 4 ani, cu o medie de  3 expoziţii personale pe an!!! Un amator de statistici imposibile, ca mine, adună cele două feluri de participări şi rezultă 31 de expoziţii de pictură pe care excepţionala artistă le-a vernisat – singură sau încolectiv – doar 5 ani, cu o medie anuală pe care nu cunoaştem să o mai fi atins vreun artist plastic din lume:  6 expoziţii plastice pe an!!!! Unui glob trotter sau national trotter îi poate fi foarte greu numai să asiste, să vină doar la aceste expoziţii, dar să le mai şi populeze cu opere inedite, unice în lume, să le organizeze şi să le verniseze…

Să mai adăugăm că tablourile artistei excepţionale care este Elleny Pendefunda, se află la loc de onoare în colecţii particulare din întreaga lume, în ţări rafinate pentru artă precum Africa de Sud, Anglia, Portugalia, Republica Moldova, România şi Statele Unite ale Americii, după achiziţii în dolari sau euro care i-ar face şi pe marii pictori ai lumii să pălească de invidie şi care – majoritatea nici nu visau să picteze măcar la o vârstă atât de fragedă…

Galeria cronicilor elogioase şi galeria premiilor artistei sunt impresionante. Îi invit pe curioşi sau pe cei care nu cred în tot ceea ce am scris până acum, să le viziteze pe site-ul cu cv-ul actualizat mereu cu grjă de doi îngeri – părinţii artistei – pe internet…

EU AM AMUŢIT DE UIMIRE… Dv ce faceţi?

Emilian M. DOBRESCU

Elleny Pendefunda. Un parcurs de excepţie. Statistici ale artistei care uluiesc oamenii obişnuiţi ca noi, 

„Cu siguranţă s-a schimbat ceva în ADN-ul nostru”, remarca cineva la vernisajul tinerei Elleny Pendefunda, la expoziţia organizată la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu din toamna aceasta. Întâlnim tot mai des copii de o precocitate uimitoare, ale căror performanţe par să nu mai aibă corelări cu cu rânduielile naturii; energii nebănuite, uneori fulgerătoare, depăşesc cu mult evoluţia firească a creativităţii pentru vârsta lor. Pentru că, spre exemplu, olimpicii noştri, fie că sunt din aria matematicii, fizicii, informaticii, sportului, culturii, tot în plan creativ îşi manifestă puterea de a învinge propriile limite, de a depăşi barierele vârstei, pentru că adesea „la valeur n’attends pas le nombre des annees”.  Este şi cazul tinerei şi talentatei Elleny, pentru care pictura, muzica şi poezia, domenii în care excelează, înseamnă un mod de viaţă, înseamnă să te dedici total artelor şi să respiri artă. Este cel mai frumos elogiu pe care poţi sa-l aduci vieţii şi spiritului, artei şi credinţei, mântuirii şi speranţei  deopotrivă. Dar să-ţi plăteşti trecerea prin viaţă oferind cu generozitate şi devoţiune în jurul tău, pentru semenii tăi, încă din copilărie, atâtea comori artistice plăsmuite de spiritul tău, nu se aseamănă cumva cu ofranda celor care, cu evlavie şi cu credinţă nemărginite îşi dedică viaţa lui Dumnezeu, retraşi în mânăstiri? Eu cred că da. Este o temă la care trebuie să ne gândim. Pentru că vorbim despre sacrificiul de sine al artistului autentic, retras în „turnul său de fildeş”, departe de şuvoiul vieţii din stradă, artistul adesea considerat excentric sau nonconformist, care îşi răsplăteşte darul de la Dumnezeu de a vieţui cu nestematele harului şi minţii sale.

Elleny Pendefunda îmi aduce aminte de tinereţe, când profesorii mei mă considerau o revelaţie într-ale picturii, când încurajările lor îmi prefigurau o carieră strălucitoare în artă. Constantin Puşoiu, la Oneşti, apoi la Iaşi – Georgeta Horobeţ Gheorghiu, Mircea Ispir, Ioan Gânju, Ion Buzdugan, Aurel Leon, Dan Hatmanu. Nu ştiu cum să le mulţumesc azi şi nu ştiu dacă le-am confirmat aşteptările. Dar, ca dascăl de arte, pot afirma un lucru cu tărie: Este nevoie de mentori buni, ei sunt aceia care ne luminează calea. Nu cred în arta celor care într-un fel sau altul evită şcoala, pentru ca profesorii să nu-i „strice” cu „reţete” şi „dogme”. Desigur, nu este cazul lui Elleny, ea este deja elevă la Liceul de artă din Iaşi, acolo unde şi eu am făcut primii paşi în pictură.

„La început a fost lumina” , este genericul sub care am prezentat lucrările lui Elleny la Liceul de artă din Sibiu, unde sunt dascăl şi diriguitor al şcolii. Expoziţia a fost primită cu un interes deosebit mai ales pentru prospeţimea expresiei plastice, nealterate de influenţele tributare vreunui artist celebru de pe la Iaşi sau de altundeva. Faptul că foarte de timpuriu a înţeles că o expoziţie trebuie să susţină unitar o temă  este un câştig enorm. Pentru că fiecare lucrare pare a fi un instrument dintr-o orchestră, fiecare cu aportul său în întregul concertului. Încercarea artistei de a sugera plastic începuturile lumii este o dovadă a preocupărilor sale în plan spiritual şi conceptual mai ales. Dar şi o dovadă de maturitate. Ţinteşte sus. Aflată în faţa eternei întrebări la care cred că nu se va răspunde niciodată pe deplin: „Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm”? – ea încearcă să-şi răspundă foarte devreme, o asemenea provocare, în cugetul ei, nu poate fi amânată… Spirit proteic, asemenea ilustrului său părinte, face apel la ştiinţă dar şi la dumnezeire deopotrivă. Îşi imaginează big-bangul, apar ici-colo fragmente de ADN, desparte apa de uscat, prefigurează ritmicitatea luminii şi întunericului într-un univers pulsator, înfăşurat în mistere, atomi ca nişte mici sfere populează spaţiul iar culorile par să nu fie încă trecute prin filtrele teoriilor noastre didactice despre cromatologie. La fel şi compoziţia, autoarea nu apelează la structuri compoziţionale savante, lăsând astfel să transpară un fel de hazard, explicabil prin varietatea frânturilor de imagini posibile pe care astăzi telescoapele uriaşe ni le dezvăluie, scanând universul. Una dintre lucrări pare a sugera un fragment de frescă, poate schiţa pregătitoare a lui Michelangelo, prefigurând „Geneza” de la Capela Sixtină. Revenind pe pământ, nu pot să nu leg plăsmuirile lui Elleny de viziunile magilor, vestitori ai naşterii lui Isus, amintindu-mi de o altă lucrare, înfăţişând o stea căzătoare, lumina vestitoare a celui mai mare miracol din istorie. Dar, iată, şi Elleny este un miracol în felul său, prin solemnitatea expresiei atunci când abordează teme grave, existenţiale, cu talentul şi maturitatea sa, devansând tot ceea ce ţine de firescul vârstei. Încheiam vernisajul spunând că expoziţia sa este un fel de elogiu adus tinereţii şi îndrăznelii, exuberanţei nemărginite, dorinţei sale de afirmare, bucuriei de a trăi frumos. Voi urmări cu interes periplul său prin lumea artelor, care, cu siguranţă ne va oferi noi confirmări ale talentului şi sârguinţei sale.

Eugen DORNESCU

Elleny Pendefunda – „La început a fost lumina”, expoziţie de pictură

Contact international, 2015, vol 24, 127-130:271-272

Nu pot vorbi despre artă dacă nu simt arta. Onsider că am o ocazie nemaipomenită în această zi să vorbesc despre o copilă, pentru că e vorba despre o copilă mai mult decât talentată, cu o sensibilitate multiplă pe mai multe planuri, adică poezie, pian și pictură, care arată că este un copil sensibil arată că privește în jur determinând trăiri acestei copile, care se întreabă despre ce vede în jurul ei și încearcă se redea ceea ce simte…

…Iașii sunt o citadelă a culturii noastre naționale. Și iată că în această citadelă a apărut acest talent de fată care, în ceea ce privește pictura pe care o avem aici de față, ne incită la o degustare, la o parcurgere a unui ciclu de lucrări care pleacă de la un abstract cromatic muzical aproape, stăpânește foarte bine violetul, stăpânește albastrul… Iată că pictura lui Elleny are muzicalitate, îmbină de fapt în pictură cu ceea ce simte în muzică, muzicalitatea culorii, o muzicalitate a mișcării elementelor care compun lucrările sale, fie că sunt picturi abstracte, fie că sunt peisaje, ea trece de la un registru agitat, sonor, muzical la peisaje liniștite, acurate în care introduce elemente ce parcă te îndeamnă să crezi că are un filon sensibil înspre o anume credință. Este felul în care percepe divinitatea sau universul în care trăim și introduce în peisajele sale lirice elemente de lumină, stele care ne arată că nu suntem singuri, cineva sus în acest univers veghează asupra noastră. Este felul în care gândește ea, este felul în care vede, de pildă, și reprezintă pe Adam și Eva, desigur nu în viziunea lui Michelangelo sau al artiștilor mari ai Renașterii, Cranach, Durer sau artiștilor barocului. Este o altă viziune, este o viziune abstractizată, dematerializată în care Adam și Eva sunt niște plăsmuiri. Plăsmuirea lui Adam cu o figură pe verticală, filiformă aproape, în tonalități de verde, în vreme ce Eva, tot pe verticală, este în tonalități mai calde. Este poate și o aluzie subtilă la felul în care Eva este cea pătimașă și l-a tentat pe Adam să păcătuiască și de aceea și această cromatică mai incandescentă care o reprezintă pe Eva în timp ce Adam este mai calm, mai teluric în tonalitățile sale de verde.

…Este foarte interesant să vedeți fiecare dintre dumneavoastră aceste lucrări care ne liniștesc pentru că această fată, fragilă și romantică este la o vîrstă la care începe să viseze, concepând lumea înconjurătoare prin aceste peisaje extraordinare din întregul registru al expoziției. Este un talent autentic, o tânără care confirmă, pentru că drumul pe care îl are este propriu. Este foarte important de subliniat că nu copiază pe nimeni, este o redare prin prisma propriei sale personalități, deci nu face referiri la un artist pentru că artiști privesc la înaintașii lor, au repere pe care le preiau și după care se orientează. Această copilă nu se uită la nimeni. Se uită în propriul său suflet și îl pictează și este foarte important pentru că astfel ne cucerește. Ne cucerește cu sinceritatea ei, cu sensibilitatea pentru că este absolut deosebit de sensibilă ca să faci și poezie și pictură. Este o poezie a culorii și a luminii în culoare pe care o stăpânește datorită faptului că este inteligentă și sensibilă. Și acest lucru îl datorează, aș vrea să precizez, și educației din familie care știe să sprijine un talent în zilele noastre când artiștii nu sunt bine primiți. Ceea ce nu se știe este că artiștii sunt o clasă, o clasă specială datorată harului. Nimeni nu poate fi artist fără a fi înzestrat…

Maria Olimpia TUDORAN-CIUNGAN

Muzica culorilor la Elleny Pendefunda, Contact international, 25, 135-136, 2015

Lumina Îngerului

Îngerul tău păzitor care te urmăreşte

 ca şi umbra ta mă face să văd că eşti dumnezeu.

Michel Serres

După cum afirma Eminescu: peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor, lumea este în continuă schimbare, necesitând un nou potop. Puritatea unui copil care doreşte să’şi păstreze viziunile, care participă la o partidă de joacă în suflet şi spirit cu gnomii, silfidele, salamandrele, ielele şi îngerii, îi acordă acesteia puterea de a ne arăta noi interpretări asupra facerii lumii, asupra genezei universului pe care’l locuim. Departe de mine intenţia de a supralicita irealul, de a pătrunde în virtualul consfiţit de hermeneutica religiilor şi iată-mă intrând între tuşele pline de culoare aruncate fără un plan prestabilit pe pânze sau cartoane. Descopăr şi mă cutremur ce ceea ce văd şi simt. O lume aşa cum nu’mi imaginam, sau cum îmi imaginam şi nu ştiam s’o redau, mi se deschide în faţa ochilor pe simezele expoziţiilor itinerante în lume şi pe internet.

Imaginarul poartă urmele unei dorinţe de transcendent. Experienţe extatice ascunse colegilor, profesorilor şi parţial chiar şi păriţilor, pornind de la un joc de artificii în cea mai fragedă copilărie care îi declanşează o fragilitate şi sensibilitate în faţa bolilor autoimune, o conduc pe tânăra creatoare, Elleny Pendefunda, către dimensiuni mistice, imateriale şi inconştiente ce îi revelează comuniunea sa cu un absolut identificat cu divinitatea. Martoră a unei legături indisolubile dintre Cuvânt şi Lumină, poesie şi pictură, bogatele figuri ascensionale se grevează ăn jurul imaginii aripii antrenată în avânt angelic.  Aceste semne supranaturale desizate de anturaj aveau totodată şi componente sonore, micile compoziţii muzicale la pian aducând parte din muzica sferelor. O anume imagistică religioasă, sistematizată prin pregătirile la catedrala romano-catolică întru primirea Comuniunii, a Primei Sfinte Împărtăşanii şi cea a Duhului Sfânt prin Mir, o îndrumă spre minunatul legământ, al curcubeului, legământ noetic[1] de vibraţii primordiale în nuanţe indescriptibile cărora le caută şi azi decriptarea în realitate.

Fără să realizeze, artista, poetă autentică, îşi defineşte calităţi angelice, existenţă ocultă obligatorie pentru creatorul ce scrie, pictează, sculptează sau câmtă şi dansează. Cu acel ceva din natura serafică, a îngerului rătăcit printre oameni, ea tinde la înălţarea spirituală şi începe să’şi făurească pe lângă elementele specifice vârstei de trecere între copilărie şi adolescenţă, o disciplină în care confortul personal nu se mai regăseşte întrutotul. Comuniunea spirituakă o depăşeşte uneori în înţelegere, ceea ce nu’i crează vreun disconfort, ea nesimţind această separare de lume în stabilirea unui dialog spiritual care ei i se pare normal. Corespondenţele, analogiile se materializează dincolo de rime în culoare. De aici, povesteşte ea, îmi vine să aşez un suflet, un ceva alb şi pur în întunecimea fondului pe care îl dau necontenit în culori închise, reci. Aşa i se pare ei normalul. Şi de acolo, vine lumina, Sufletul astfel ivit o hipnotizează şi continuă precum nu ea, ci îngerul îi poartă mâna.

Asemenea lui Jean Cocteau, lupta dintre personaltăţile oscilante ale scriitoarei, pictoriţei, adolescentei se duce datorită controlului îngerului păzitor, din cauza ori cu acesta, pentru obţinerea identităţii umane bine conturate, cea care începe să ne apară citind printre ultimile sale creaţii. Sufletul imaginat de Elleny Pendefunda este, cu siguranţă, acel duh divin asociat divinităţii dintru început, suflu dăruit ca har omului adamic, expirat şi inspirat de înger ca un dublu mesaj.[2] Este un mesaj care nu poate fi reprodus, viziunile exprimate prin cuvinte şi imagini pământene relatând doar o amintire a unui gând, care aşa cum apare trebuie să şi dispară, prezenţa mesagerului celest având ea însăşi o efemeritate ce împiedică multora posibilitaea de a vesti transcendentul.

Omul este asemenea îngerului încarnat, arzând de o dragoste neînchipuită. În chip paradoxal, limita dintre imaginar şi real nu este atât de netă, experienţa creatoare demonstrând imposibilitatea desprinderii de îngerul care trăieşte în interiorul omului, al artistei ale cărei ezitări se întrepătrund pe tot parcursul versurilor şi picturilor sale. Scara lui Iacob capătă noi valenţe ideatice şi artistice, demonstrând că îngerul nu’i decât mesagerul lui Dumnezeu în grădina unde s’a zămislit talentul.

Purtătorul de Cuvânt

Tematica lucrărilor scrise sau pictate de Elleny Pendefunda se erijează într’o relaţie de tip oglindă. Este acea oglindă care refractă, magnifică şi disipează spectrele asemenea unui cristal, atunci când reprezintă suflul, duhul divin către privitor şi, totodată, reflectă personalitatea triadică trup-suflet-spirit a celui care priveşte în ea. Spaţiul tradiţional capătă astfel în interiorul creaţiei artistei o valoare arhetipală. Studiul contextului şi modalităţile de reflectare în artă a copilului hărăzit să creeze nu mai sunt atât de importante în faţa lucrărilor sale de pictură. Protejată de demoni, cu pacea interioară asigurată, cu sufletul curăţat în permanenţă de înger, păzitorul îi îndrumă aspiraţia către divin, accentuând inimaginabila şi neştiuta sa reflexie binecuvântată. Adăpostind în sine acest înger, pictoriţa a dat drumul pensulei, la fel ca şi penelului, să reprezinte viziunile sale.[3] Uneori pare că doreşte să’şi imite protectorul. Alteori trece cu dorinţa dincolo de inspiraţie, reflectând căutări, dezlegată de atributele dăruite de înger, totul definind o călătorie iniţiatică pe care o evaluează conştient fără a’i descifra încă întreaga semnificaţie.

La început, Dumnezeu a creat cerul şi pământul.[4] Dar ce era înaintea acestui început? În prima lucrare dedicată Genezei, ea îl întrevede pe Dumnezeu fără forme definite. Cuprinde el întregul şi naşte din sine universul?  Totul este întunecat, dar Lumina există în interiorul Lui, precum harul din trupul pictoriţei. E chaos? E nedefinit, fără timp, fără un spaţiu precis. E chiar Alpha şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Este clar o lume incorporală, inteligibilă, noetică (cum spune Philon şi Origen). Nu pot atribui elementelor constituente de spirit nici mişcare nici pace, dar cu siguranţă oricine sesizează o frîmântare. E o neliniţte de natură interioară. Elementul primordial îşi pregăteşte Cuvântul. Creaţia e desemnarea unei plăsmuiri, a unei munci, a separaţiei elementelor, deci o acţiune, un verb ce transformă extaticul în mişcare, Culorile amestecate, reci şi calde, îngrozesc şi bucură; nu poete fi nimic mai nedefinit cu tendinţă de definire decât acest chaos imaginat de Elleny[5]. Şi totul sub ochii metaforici ai Lui.

Aici, este întreaga măiestrie a unui har inegalabil![6] Cum se poate reda în culoare, în muzica sferelor transformată în undele vibratorii ale componentelor luminice? Pământul era neorânduit şi pustiu, şi întuneric era deasupra abisului, şi duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor. Chiar şi relatarea preluată din tradiţia învăţăturilor ancestrale este abstractă. Copilul de numai zece ani care a realizat-o avea cunoştinţe limitate de filosofie, dar desemnarea nu a unui ochi, a unui singur ochi drept atoatevăzătorul, demonstrează oglinda luminii. Noi percepem universul prin văz, ochii însă pot trimite la rându-le informaţia prin care se poate zămisli creaţia prin voinţa divină (şi chiar a omului!). Planul gândit în matricea unui ADN universal al Spiritului Universal urmează să desemneze arhitectura unui edificiu viu într’o săptămână. Prin ierarhizare bine stabilită acel tot (thoth) urmează să se dezvolte moral şi spiritual în regnuri succesive ce se vor desăvârşi în Om. Abisul, atemporal şi aspaţial, acoperit de un întuneric ce poate fi eternul infinit nedefinit în care nimic nu poate fi vazut sau auzit e un ocean primordial dătător de substanţă, de materie rezultată din câmpul de energie al Luminii. Aceasta din urmă e forţa motrice care în mii de nuanţe se revarsă creând. La babilonieni zeiţa Tiamat, a apelor de început, pronunţată t’hom (abis în ebraică), e un nume care ne sugerează semantic explozia ce urmează să umple lumea cu dimensiuni de spaţiu şi timp dintr’un singur atom. Lucrarea a fost concepută pe o pânză în paralel în timp ce artista lucra la o succesiune de ferestre temporale ancorate în realitatea lumii noastre. Oprindu-se, a simţit nevoia să se exprime, aşa cum făcea uneori cu versurile mâzgălite pe o hârtie, prin ceva nou pe pânza care acum ni se prezintă cu numele de Neant, o materie preexistentă ca la Platon, neavând cum să definească la acea vreme forma energetică a materiei[7]. Pictura s’a realizat în jumătate de oră şi a finalizat o adevărată viziune. Este o parabolă la formula incipientă a evangheliei ioanite, la început era Cuvântul, pentru că acea lumină zămislită de ochi nu’i nimic altceva decât Cuvântul Marelui Arhitect, cel care urmează să genereze universul. De aici, lucrările lui Elleny Pendefunda profilează un ritual iniţiatic, ce simulează clipe din desfăşurarea unei săptămâni de lucru a constructorului, totodată arhitect şi beneficiar al catedralei care Îi va acorda măreţia divină. Vântul, spiritul, duhul, suflarea, această energie vitală defineşte prezenţa divină care pregăteşte creaţia.

Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină![8] Dacă e să ne întoarcem la Ioan Evanghelistul, lumina era Cuvântul, deci o undă preexistentă în energia primordială, în Dumnezeu. Doar că atunci a venit clipa modificării frecvenţei sale, muzica sferelor căpătând aspectul atât de obişnuit zilelor noastre. Să nu uităm că lumina este văzută în toate religiile ca fiind duală. Hinduşi, evrei, mahomedani, creştini etc, cu toţii ştiu de lumina neagră. Întunericul nu este creaţia lui Dumnezeu, spun părinţii bisericii. Dar este în Dumnezeu, dacă îi folosim numele pentru a defini Spiritul universal, energia primordială, matricea universurilor. Se spune că divinitatea ar fi avut nevoie de zămislire a luminii pentru că succesiunea zilelor şi nopţilor nu putea avea altfel loc în conştienţa celor ce urmau să se întâmple. Era schela necesară ridicării zidurilor unei catedrale materiale şi spirituale. Eu afirm că era sufletul dătător de înţelepciune, de logică şi iubire. Din mijlocul imaterial al unei lumi în formare, care nu recunoaşte încă focul aşa cum îl ştim noi, apare un licăr ce tinde să strălucească; e crud, e verde… Oare focul nu fusese la începuturile sale verde? Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul, El era la început la Dumnezeu. Toate prin el au luat fiinţă, iar în afara lui nimic ce există nu a luat fiinţă… Şi lumina luminează în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o.[9] Există o prelungire ideatică într’o altă temă a creaţiei lui Elleny, de care ne vom ocupa ulterior, cea evanghelică. Dumnezeu crează prin Cuvânt – Dumnezeu a zis, şi face acest lucru de zece ori prin Logos, lăcaş al ideilor şi formelor lumii inteligibile.

Din adâncul chaosului, din lumina neagră, invizibilă pentru noi, fiind numită întuneric a izvorât astfel lumina şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.[10] Culorile curcubeului care urmează a deveni marele legământ al omenirii cu fiindul suprem, au o forţă uriaşă în tablou în raport cu mediul abisal încât tind să cuprindă întregul, determinând validarea promisiunii celor ce urmează în planşa de arhitectură elaborată de Spirit. Culorile, fără a avea încă formă, invadează ochii privitorului, relatându’i minunatele clipe pe care în vis sau viziune autoarea le-a trăit aevea şi şi-a lăsat pensulele să plutească pe pânză, îmbinându-la, combinându-le într’un autentic joc abstract, ce fiinţează imaginarul în realitate. Dar prin lucrarea prezentată ea încheia prima zi a Creaţiei, o zi din şirul de şapte, ziua lucrurilor inteligibile, aflate încă în afara spaţiului şi timpului.

Caracterul ritualic al povestirii imaginate de autoare, atunci când nu se mai sătura să aşeze ape peste ape, printre stele şi hăuri, era dorinţa puternică pe care îngerul său protector o exercita asupra sufletului de a găsi o soluţie de a realiza un firmament, un element efemer, nici lichid, nici solid, poate aeric. Încerca atfel să reţină apele de deasupra pentru a nu curge asupra celor de dedesubt, cu toate că de cele mai multe ori ea îşi imaginează o întrepătrundere permanentă şi necesară între planuri, aşa cum şi întrebarea poate fi: care este susul şi unde e josul? Dumnezeu a făcut firmamentul şi a despărţit apele.[11]Ceea ce reproduce lucrarea este deci ce numeşte Cartea Sfântă a fi cerul, nu cerurile spirituale din Gen 1,1, ci unul bine conturat, fizic. E o boltă concavă sau convexă care separă fluidele, apele de ape, aerul de apă, aerul de aer, totul într’un imaginar zbucium de talazuri şi vânt. E o despărţire alegorică între apele spirituale angelice şi cele supuse forţelor malegice (ceea ce se regăseşte în textul masoretic care foloseşte pluralul tăriei sau firmamentului –ceruri) . Atfel Geneza a fost imaginată după ce autoarea a trăit ziua a doua.

Am crezut, privind lucrările care s’au adunat în timp că asist la o naraţiune, poate ipocrit demistificatoare, pentru că relaţia cu mintea umană era permanent divină, iar dacă conştiinţa noastră încearcă să le folosească drept pretext pentru a separa religia de sensibilitate, nu reuşeşte decât să le unească şi mai strâns. Nu suntem în faţa unor efuziuni romantice, nci în ăn cea a unor modele ştiinţifice ci în in esenţa pură a unor relatări din timpul care abia se năştea, aş putea spune că asistăm la un reportaj viu al unor evenimente transmise akashic mâinii artistei. Toate la un loc sunt calea spre înălţare a spiritului pe care înfloresc seminţele adâncurilor făpturii sale. Să se adune apele care sunt sub cer într’un singur loc şi să se arate uscatul[12] Astfel transpune în cel mai corect mod cu putinţă haosul căutărilor spirituale, cu ezitările, ocolişurile, întoarcerile şi stagnările ca o cercetare de răsturnare interioară a elementelor care se separă. Din nou, susul şi josul se întrepătrund, se înlocuiesc pentru a începe să se aşeze în matca impusă, uscatul pentru a deveni pământ şi adunarea apelor mare.

Verdele predominant al lumninii din lucrările prezentate anterior s’a revărsat apoi pentru a aduce oxigen, vegetaţia fiind indispensabilă celorlalte etape. Cele şapte culori ale spectrului au la mijlocul lor verdele care reprezintă astfel echilibrul. Armonia Genezei porneşte de la această frecvenţă a lungimii de unde hertziene, Ce energie imensă degajă culorile în plan tridimensional! Din ape şi peste pământ se întinde vegetaţia, Chi-ul derivând din Tao, energia universală. Pământul să dea verdeaţă[13], aşa explică textul biblic facerea tuturor componentelor regnului vegetal. Pe acea întindere stearpă se înfiripau vlăstare timide de ierburi, arbuşti şi pomi, baza unui flux vital cr menţine tot ce este însufleţit pe planetă. Ochii de lumină sunt prezenţi sub forma a două păsări mari ce resfiră duhul sfânt peste pământ.  Raportând verdele ca energie la sitemul de chakre se cunosc reperele celei dedicate inimii, sufletului, sentimentelor, iubirii, stării de bine şi păcii. Şi apele de sus şi de jos udă creaşia. Din linii simple această a treia zi se încheie cu promisiunea seminţelor şi fructelor care vor veni, pictoriţa oprindu-se parcă înainte de a trece pe o traptă superioară.

Ordo ab Chao. Arhitectura vieţii

Întregul univers creat din lumină este un organism viu, regnurile fiind în permanentă mişcare şi transformare. Chiar dacă textul trasnsmis de Cartea Sfântă pare concret, există elemente oculte, intuiţii pe care prin viziunile îngerului său, Elleny Pendefunda le descifrează şi le aşează acum pe simeze. Până şi fizica cuantică acceptă că o inteligenţă nevăzută ordonează totul după un plan prestabilit (Ordo an Chao). Plasele energetice se întrepătrund şi în multitudinea lungimilor de undă, vibrează în lumină (aceea de început!) Noi o vedem doar pe cea albă, motiv pentru care soarele era totemul idolatrizat de oameni şi sora sa, luna, mitizaţi laolaltă întru înţelegerea istoriei vechilor civilizaţii. Dar stelele? Ele apar în texte abia când luna a fost creată. Lumina neagră, cea invizibilă reprezintă peste trei sferturi din întregul vibraţiilor şi rămâne ascunsă ochilor noştri. Să fie luminători pe firmamentul cerului[14] Global, toţi luminătorii iau naştere prin poruncă divină, iar artista îl întruchipează pe îngerul său stând în mijlocul luminii cu arpile deschise în univers eliberând stele, planete, într’un cuvânt luminători care să despartă ziua de noapte şi să fie semne pentru anotimpuri, sărbători, semne cu aspect zodiacal prin care să se poată ordona timpul, acest vector creat special doar ca o altă dimensiune pentru spaţialitatea lumii. Culorile spectrului alb se desfac şi aici ca o dominantă a genezei universului vizibil. Nu m’ar mira ca printre ele, aşa cum ideile se strecoară în scris printre rânduri, să putem descifra taine ascunse cu grijă de îngerul Elleny pentru cei care ştiu să citească. Cele mai  frumoase şi originale tălmăciri sunt cele care vin din har şi mai puţin din sudoare. În fine, avem de a face aici cu o ipoteză justificată. A învăţa din propria creaţie abia după ce ai zămislit-o se aseamănă cu jocul primordialităţii oului sau al găinii, cu a ănvăţa să creşti un copil după ce l-ai născut.

Înlănţuită de viziune, pictoriţa depăşeşte ideatic plafonul Capelei Sixtine. Nu stăpâneşte încă foarte bine tehnicile proporţiilor umane, deşi peisajul în sufletul său nu poate fi static. Totul se creează din mers, o răsfrângere secretă a apelor în mijlocul cărora după separare se găseşte firmamentul. Între luminătorii izvorâţi din spectrle luminii a făcut Dumnezeu cei doi luminători mari.[15] Textul biblic nu le dă nume acestora, ci doar îi desemnează pe unul să stăpânească ziua, iar celălalt noaptea, despărţind astfel definitiv lumina de întuneric. Origen interpretează pe cei doi luminători ca principii, puteri însufleţite[16], iar Philon îi consideră pe toţi luminătorii ca fiind creaturi inteligente.[17]Apele spiritului continuă să curgă peste lumea creată, tocmai demonstrând că acestea reprezintă hrana şi pentru luminători, şi pentru îngeri dar şi ca har tinerei artiste. Oglinzi, oglindiri. Reflexii în partea de jos, refracţii în susul minţii, iată un univers inconfundabil al unui timp ce ne distrage din mijlocul creaţiei şi ne trece de cea de-a patra zi.

Tablouri ne prezintă de aici o altă faţetă a misterelor revelate de Cuvânt. Viaţa are alte conotaţii, se deosebeşte de trecut şi devine mai pământeană, mai apropiată de înţelegerea oamenilor. Imaginile contrastează cu spaţiile ascunse pînă aici în întunericul primordial. Zicerea divină anunţă: Să mişune apele de fiinţe vii şi să zboare păsări deasupra pământului pe firmamentul cerului! Cu siguranţă ar fi aici cei ce consideră un ordin creator simplu şi fără drept de tăgadă (şi chiar de interpretare). Dumnezeu a creat peştii cei mari,[18] nu nişte monştri marini ci toate speciile care să mişune în ape. Elleny trece dincolo de simplitatea pe care o aminteam. E o cascadă de spirit, de metamorfoză, de asemeni o oglindă între câmpurile hermetice, ce este sus este şi jos, iar zămislirea începe din înalt, se revarsă şi marile balene încep să populeze lucrarea pictoriţei- Culorile sunt aici într’un alt spectru, este cel înalt ca antiteză la popularea adâncurilor cu fiinţele oceanelor. Verdele este cel care desemnează echilibrul cu celelalte scene ale Genezei.

Şi firmamentul e limita către frecvenţele joase. Aici, Dumnezeu a aşezat toate păsările înaripate.[19] Pentru aceasta petele de lumină cuprind atât Creatorul (şi aici, mica creatoare) imaginat printr’o fregată albă care pluteşte în lumina soarelui abia separat din oceanul de fotoni şi căldura acestuia ce devin un martor pasiv al creării păsărilor. Sufletul caută dorinţa având un fel de indiciu al faptului că aceasta există şi toate acţiunile sale sunt determinate de ea, spunea Platon în Banchetul, afirmând însă că această pasăre indicând artista sub semnul mesagerului divin nu reuşeşte, ca şi sufletul, să înţeleagă în întregime mesajul primit, extaziindu-se de cel pe care’l reproduce şi aşteptând calea pe care să găsească această înţelegere. De aceea cred că nu avem pretenţia de a pătrunde prea adânc, socratic vorbind, în lumea în care există o mare confuzie între frumuseţea lumii Ideilor, obiectul real al dorinţei umane şi cel care a ştiut prin excelenţă să ne arate existenţa unei lumi perfecte, cea a Creatorului. Lucrarea aceasta evocă insula viselor şi realizarea ei artistică, un adevărat simbol al lumii spirituale care ne domină înafara voinţei noastre, dar care este o pagină din învăţătura necesară descoperirii realităţii acestei lumi. Soarele, frate augustinian[20] în acelaşi spirit cu omul, amândoi fiind creaţi din aceeaşi plămadă universală, apune după o lucrare încununată de succes şi astfel a trecut cea de-a cincea zi.

Fluidele au desăvârşit viaţa, acrilicele s’au străduit să închipuie viziunile martorei acelor vremi prin intermediul îndemnurilor angelice. Nimic mai adevărat că pământul plin de o luxuriantă vegetaţie, rodind prin multiple nuanţe de verde şi împlinind metamorfozele chimice ale aerului devine un mediu propice pentru regnul animal, adică acel suflet viu. Mineralul şi vegetalul au creat arhitectura pentru voinţa divină. Şi a făcut Dumnezeu vieţuitoare ale câmpului…, animalele… şi toate reptilele pământului[21]. Dacă Darwin a fost la rându-i un vizionar, copiind întru totul capitolul Genezei, desigur cu geniul omului de ştiinţă, doar astfel putem explica concordanţa dintre teoriile evoluţioniste şi cele creaţioniste privind originea vieţii pe pământ. Elleny Pendefunda se extaziază în faţa acelor clipe când multitudinea de specii cuprind văile şi munţii, peisajul este mirific, curat, fără urme de poluare, culorile vii determină armonizarea lavei vulcanice cu limpezimile cereşti, Copacii şi pălunile sunt raiul vieţuitoarelor, lumina e cea a începuturilor, ca cea din poveşti. E desăvârşirea, oare? Precum Sfântul Augustin, în Confesiunile sale, căutând bucuria, artista se rătăceşte în acest magic tărâm, neprididind să arunce tuşe de culoare, poate cu o uşoară nostalgie abia perceptibilă în faţa amintirilor surprinse din adâncul sinelui transmise dintr’un trecut îndepărtat. Rătăcită în lumea unui C.S. Lewis[22], tabloul ne induce conştiinţa fericirii augustiniene, pentru că nicio realitate pământească nu poate mulţumi sufletul ce a cunoscut bucuria pură a unui om înconjurat de îngeri.

Un spirit autentic se înadrează într’o dialectică a dorinţei, asociind memoria trecutului care să’i satisfacă dorinţa, chiar dacă modalităţile de exprimare artistică sunt limitate omului care nu poate copia creaţia divină cu toate dovezile ontologice pe care involuntar le posedă. Universul însuşi nu are în el nici minciună, nici înşelăciune şi atunci energia spiritului conţinut în materie nu poate fi decât imaginat şi în niciun caz redat, fiind definit prin criterii imposibile limbajului uzual. În valea Înţelepciunii duhul avea să se reverse asupra omului, undeva, prin limburile danteşti, elaborat ca şi la filosofii precreştini în ceea ce numim speranţă. Pentru că Omul era pentru Spiritul Suprem dorinţa desăvârşirii, acesta şi-a zis: Să’l facem pe om după chipul şi asemănarea noastră. Câţi n’au încercat să explice măreţia şi bogăţia interioară a Creatorului de a încheia arhitectura vieţii printr’o decizie a unei mase informaţionale colosale care vine din infinit şi din etern. Omul material, din lut, ar putea fi realizat din amestecul lumilor de sus şi de jos, dar cel spiritual este creaţia Logosului, devenind exponent al acestuia. Iar termenul de chip asociază diferenţierea faţă de animale prin capacităţile de a accesa alte arcuri reflexe esenţiale, putând urca pe scara lui Iacob cerurile spirituale. Este vorba despre asemănarea prin inteligenţă, voinţă, putere, pregătind revelaţia înaltă a participării omului la natura divină prin har. Omul interior este făcut pe când cel exterior este plăsmuit. Elleny afirmă o viziune a împătăşirii luminii prin om, care este asemenea Lui. Dar cum arată El?, se întreabă artista. Probabil aşa: o lumină, cea a începuturilor, vibrând ca într’o matrice, în interiorul mamei Gaea, pentru că trupul e din lut, fără importanţă în faţa revărsării cereşti care este un real legământ de curcubee, e universul strâns într’un spaţiu vizibil şi interpretabil. Omul devine de fapt o parte din Dumnezeu care este pretutundeni şi în noi. Lucrarea aceasta, considerată abstractă, imposibilă şi, poate, greu de înţeles, îl reprezintă pe Marele Arhitect holografic, oglindirea întregului fiind realizabilă într’o monadă. Neîncercând a realiza o polemică asupra naturii androgine a primului om, Elleny Pendefunda închipuie oglindirea divinităţii care rămâne transcendentă, însă îşi începe opera de mântuire tocmai intrând în descendenţă umană. Şi l-a creat Dumnezeu pe om după chipul său.[23], aceasta încheind a şasea zi.

Culorile sufletului

Dumnezeu nu şi-a încetat creaţia, ceea ce relatează prima carte a Torei. Aburul izvorât din pământ şi ploile venite din ceruri scaldă sufletul noii lumi cu virtuţi. În ziua a şaptea, cea de odihnă, se rememorează tot ceea ce s’a înălţat prin lucrare divină. Aceasta este cartea naşterii cerurilor şi pământului, spun ediţiile traduse din latină şi greacă în română. În KJV întâlnim o afirmaţie extraordinară, ilustrată (şi sigur nu întâmplător! – These are the generations of the heavens [24]) de Elleny Pendefunda în lucrarea sa, adică despre generaţiile de ceruri, ceea ce explică prudenţa traducerilor în limbile moderner a textului originar. Ideea de descendenţă a acestora capătă semnificaţia unei alte origini mai vechi cu urmaşele unui cer strămoşesc, din altă lume, alt spaţiu, alt timp sau intrarea din nefiinţă în existenţă cu apariţia frecvenţei potrivite a luminii care să definească istoria pe care o cunoaştem. Această imensitate care este universul cunoscut de noi este într’o mişcare continuă, ordonată, o ordine nevăzută dar definită ca fiind legile fizicii odinioară până la Einstein imuabile. Dar înaintea acestuia să fi fost, cu adevărat, haosul? Frecvenţele pe care le zărim cu telescoapele interferează între ele, uneori materializate în nebuloase, luminători sau găuri negre. Spiritele descrise de textele sacre au şi ele nivele spectrale de apartenenţă la ceruri, informaţiile esoterice descriind căile sufletului în evoluţia sa de accedere prin culoare metempsihotică la echivalenţe spirituale. Totul în univers este alcătuit din culori şi frecvenţe, iar ordinea acestora constituie Cuvântul. Evoluând de la roşu către violet fazele de spiritualitate se apropie de alte nivele de existenţă reluând prin lumină cicluri de care doar Dumnezeu are ştiinţă. Această trecere în revistă asupra căreia artista o imaginează în lucrarea sa ne arată accesul său interior la Sinele superior, comunicarea cu lumina fiindu-i poate mult mai accesibilă decât cu lumea pământeană. E o stare de odihnă, linişte şi pace, continuatoare a celei de-a şaptea zi, care ca şi cele şapte culori tind spaţial şi temporal să se repete în etern şi infinit.

O grădină în Eden, raiul ar fi acest necunoscut plai numit Eden şi în partea sa de răsărit se găseşte grădina raiului. Termenul de origine persană, paradis desemnează un parc divin în care sălăşluieşte principiul vital. Aici, Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi… subliniind în principal doi: pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. Ceea ce este clar pentru tânăra noastră pictoriţă, cunoscătoare a textului biblic, este că suntem deja într’un alt registru ideatic. De unde şi schimbarea manierei plastice, tuşa de culoare susţinând aici grafica explicită a elementelor care contribuie la exemplificarea celor doi arbori edenici. Fiinţele vii, animalele, deocamdată ierbivore şi încă trăind fără timp îşi luau acest tain al nemuririi într’un spaţiu dual, bine definit în nemărtginirea lui. Şi Elleny arată insula cosmică dintre norii – aripi de îngeri, susţinută de  rădăcinile copacilor ale căror frunze nu pot fi definite şi se închină ideii că la sfârşitul lumii oamenii vor gusta din pomul vieţii (măslin, palmier, stejar?) pentru a intra din nou în nemurire. Cunoaşterea biblică implică pe lângă voinţă, afecţiune şi verb, Cuvântul ca intelect, reflectând hotârârea, opţiunea şi liberul arbitru (constituente ale moralei) întru asemănarea cu Dumnezeu, dar atingerea de aceasta duce la pierderea eternităţii, iar păcătoşii prin moarte vor muri. Pomul cunoaşterii, al discernământului, este văzut de Sf.Augustin ca fiind al liberului arbitru (lămâi, smochin din frunzele căruia cuplul edenic şi-a încropit primul veşmânt). Ceea ce impresionează la autoarea tabloului este duhul, care aici este reprezentat de o tornadă care coboară ca o ultimă informaţie creativă în centrul acestei grădini. Tornada e prezentă în multe lucrări ale sale şi reprezintă o stare activă, de impunere a voinţei divine. Este Duhul Sfânt astfel ilustrat, cel care rămâne să implementeze legile divine în univers. Izvorul râului poment în Biblie este undeva, în Eden, nedefinit, poate adus şi materializat de tornadă şi după ce pătrunde în paradis se împarte în patru braţe, cunoscute sau nu cititorilor. Elleny Pendefunda realizează că el nu este decât o imagine virtuală. El naşte în lumea interpretată în lucrările precedente, poate muntele Meru, cel veşnic, în apropierea Ierusalimului ceresc. Cele patru braţe ale râului sunt virtuţile cardinale din Logos – prudenţa, curajul, cumpătarea, dreptatea. Nimic nu este mai viu, mai apropiat de dumnezeire ca acest tablou care, prin elemente asociate mitului, emoţionează şi induce vraja tainei, misterul de la frontiera lumilor …

În această grădină Dumnezeu l-a aşezat pe omul pe care îl numeşte Adam (numele seamănă foarte mult cu substantivul ebraic ce defineşte ţărâna, tina). Totul îi este dat sub stăpânire. Chiar şi soaţa pe care o crează dintr’o parte a lui. Cum a numit Omul fiecare animal, tot aşa i-a dat şi Evei numele de Viaţă, fiindcă era mama tuturor celor vii (asemenea Geei sau Demetrei). Elleny Pendefunda realizează două lucrări pereche. Bărbatul şi Femeia, moştenitori ai bogăţiilor raiului apar în forme ce nu sunt încă asemenea nouă, ci chiar ca nişte lanţuri cromozomiale, el un imens Y, ea un X, depăşind spiritul primordial realizat într’a şasea zi, ieşind din matricea cosmică şi urmând transformări progresive spre omul contemporan. În esenţa universală a luminii care parcă radiază din sinele lor, ei deţin întregul mister al lumii spre care se îndreaptă, tributari – el lui Marte, ea planetei Venus. Complementaritatea culorilor ce reprezintă dansul vieţii, el în culori reci asemenea sferei venusiene dintre picioarele Evei, ea în culori calde asemenea forţei globului marţian cu care Adam cucereşte viitorul, între frecvenţele cele mai înalte ale curcubeului, disimulând albul paradisiac (prezent în iconografia dogmatică).

Imaginarea trupurilor eterice ale lui Adam[25]şi Eva[26] este surprinsă înainte ca Dumnezeu să le fi făcut veşminte din piele, adică trup material, carnea corpului uman, înainte ca ei să se fi înfruptat din cunoaştere. Abia aici, Elleny Pendefnda nu a putut picta fără a aprofunda abstractul naturii umane în toată alchimia sa. Lumina revarsă în aceste ultime tablouri. Din întunericul haosului dintru început, acolo de unde aceasta se înfiripa, timid dezvăluidu’şi nuanţele curcubee iar apoi exploda însemnând etapele planşei de arhitectură concepute de marele Arhitect al Universului, se ajunge la marele mister care este asemenea Lui. Goliciunea trupurilor la artista noastră nu ne conduce spre pudoare sau umilinţă. Carnea pictată de-a lungul timpului de majoritatea marilor realizatori de frumuseţe, este irizantă, corpurile fiind grafic asemenea radiografiilor împlinite printr’o esenţă cromatică care şochează la prima vedere şi care apoi bucură ochiul privitprului aducându’i informaţii secrete.

Concepţia timpului liniar (Inceput şi Sfarşit) este cunoscută iudaismului, islamului, zoroastrismului şi altor religii, fără a explica destinul existenţei umane. Pomul cunoaşterii nu este esenţial pentru viitorul omului. Păcatul originar declanşează plecarea din Eden a cuplului uman, ieşirea din spaţiul fără timp şi intrarea din nemurire în lumea creată pe pământ supusă Timpului, deci al vieţii însoţită de sfârşit, ceea ce pentru trup înseamnă îmbătrânire şi moarte. Omul devenind creator la rându-i transformă într’un fel religiile unui singur Dumnezeu intr’un sistem ocult şi panteist. In doctrina Zoroastriană (vezi  Nietzsche), omul este privit ca o arenă pe care se desfaşoară lupta dintre forţele Binelui, guvernate de Ahura-Mazda, şi cele ale Răului, guvernate de Ahriman. Se accentuează libertatea Omului de a alege între Bine şi Rău. Insă aceasta devine neînţeleasă căci finalul luptei este cunoscut: indiferent de deciziile şi alegerea Omului, Ahura-Mazda va birui. Dar omul este o simplă capcană pentru Ahriman, o unealtă, această condiţie fiindu-i stabilită de la Creaţie. Teognis, Pindar, Sofocle proclamă că soarta cea mai bună pentru oameni ar fi să nu se nască sau, o dată născuţi, să moară cât mai repede posibil. După opinia lor toate eforturile umane se concentrează în jurul încercării de a se elibera din ciclul existenţei. Pentru creştinism omul este însă coroana Creaţiei, întrucât poate fi Insuşi Fiul lui Dumnezeu – omul e creat ca viaţa lui să devină viaţa lui Dumnezeu – Cuvântul. Omul, prin moarte şi înviere repetă metempsihotic ciclicitatea cosmică, viaţa omului fiind pentru Dumnezeu similitudinea de echivalare a cutremurului produs de aceeaşi eternă oglindă care reflectă răsunetul de hău al Morţii universale. Moartea creaţiei a fost substituită de moartea Celui ce cuprindea in rezumat intreaga Lume creată, dând însă acestei morţi un ecou mai zguduitor decât îl putea da moartea lumii.

Lucrările aflate în expoziţii şi în inimile noastre nu au fost create odată, ci în etape, sporadic în urma unor viziuni, care abia după ce conştiinţa autoarei a desăvârşit pregătirea sa religioasă, i-a permis să le ordoneze şi să le interpreteze, dându-le nume precum o făcuse Adam la îndemnul dumnezeesc. M’am întrebat de ce s’a oprit aici seria care s’a născut din inima lui Elleny Pendefunda. Sunt convins că tonul optimist este cel în care întreaga Creaţie s’a desăvârşit. Artista nu avea cum să accepte că murirea a venit în urma unui păcat, că viaţa imaginată de ea se poate şi sfârşi. Fugind de intuiţia avatarului metempsihotic (unde poate şi îngerul se reinsufleţeşte[27] periodic, poate întreg universul se regenerează astfel) încerc să descifrez trăsăturile iniţiale realizate prin mijloace picturale ale divinului, legăturile sale cu textele biblice, apariţia extatică a unui halou fără nume ce domină necunoscutul, gândirea mai mult decât complexă care ne copleşeşte prin simplitatea exprimării plastice. Ceea ce este sigur, a fost remarcat de mari minţi ale lumii contemporane din Europa şi de peste ocean, purtâtorul şi expresia artistică a Cuvântului aparţine unui înger care locuieşte în sinele minunatei Elleny Pendefunda. În ochii ei nu se resimte o totală adeziune la dogmele ce nu corespund setei sale de obsolut, dar actul său de credinţă se erijează în divinaţii către Cuvânt şi Lumină, ceea ce nu înseamnă decât o interpretare proprie asupra divinului, o subtilă adoraţie, căreia îi dorim continuitate.

Liviu PENDEFUNDA

Genesis sau viziunea începutului, Contact international, 124-125-126, 2014, pp. 759-775

În vol. Eternul si Infinitul, Ed. Contact int’l 2014, pp 32-53

[1] asupra echivalenţei noetice cu numele patriarhului binecuvântat de Dumnezeu, Noe, vom mai reveni

[2] Michel Serres, La legende des anges, Paris Flammarion, 1993

[3] Nota Bene: ele sunt astfel definite doar pentru noi, privitorii, indiferent de locul ocupat dintre noviciat şi iniţiere.

[4] Fragmentele sunt preluate din Vechiul Testament, Pentateuhul, Originea lumii şi a omului., Sapientia, 2011, titlurile în limba engleză reproduc textul din KJV (King James Version of the Bible) Press, comparate cu textul BOR , Septuaginta, vol I, Polirom, 2004

[5] 1.1 Chaos50×70 acrylic on canvas, 2014, lucrări reproduse de pe simezele expoziţiilor personale ale lui Ellenz Pendefunda prezentate publicului din România şi străinătate şi vizualizate pe site-ul personal www.ellenypendefunda.net

[6] 1.2. Neant/ Nothingness, 40×50 acrylic on canvas, 2011.

[7] Timaios 51a unde textul afirmă că Dumnezeu a creat lumea dintr’o materie informă.

[8] 1.3. Răsărit de lumina sau Să fie lumină, Let there be light, 50×70, acrylic on canvas, 2013

[9] Evanghelia după Sfântul Ioan (1:1-3,5), Noul Testament, Edition du dialogue, Paris 1992

[10] 1.4.Lumina din adânc, God divide the lighr from the darkness 50×70, acrylic on canvas, 2013

[11] 1.6.Separarea apelor, Let it divide waters from waters 50×70, acrylic on canvas, 2013

[12] 1.9.Separarea uscatului din ape, Let the dry land appear, 50×70, acrylic on canvas, 2013

[13] 1.11.Zamislirea plantelor, Let the earth bring for grass and trees, 50×70 (3)

[14] 1.14.Ingerul meu sau facerea stelelor, He made the stars 50×70

[15] 1.16.Crearea celor doi mari luminatori, God made the two lights 50×70

[16] Origen, Col I,16; cf Filocalia XIV)

[17] citat în Septuaginta, vol I, Polirom, 2004

[18] 1.21a Dumnezeu a creat peştii cei mari, God created great whales, 50×70, 2014

[19] 1.21b.Eu şi lumina sau crearea zburătoarelor, Let the waters bring fowl that may fly 50×70

[20] În Cantico di frate sole, Sf. Augustin evidenţiază faptul că şi fratele Soare şi mama Terra, sora noastră, sunt creaţii divine. Aşadar, omul aflându-se pe ultima treaptă conştientizează doar prin păcat poziţia sa şi harul pe care nimeni din Geneză nu’l are până la el.

[21] 1.24.Şi a făcut Dumnezeu vieţuitoare ale pămîntului, Let the earth bring forth the living creature, 50×70 acrylic on canvas, 2014

[22] precum Alice in the Wonderland

[23] 1.27.Zămislirea omului, God created man in his own image 50×70 acrylic on canvas, 2014

[24] 2.4 Aceasta este cartea nasterii cerurilor…, These are the generations of the heavens, 50×70, 2014, acrylic on canvas

[25] 2.20 Adam, the Man, 70×50 acrylic on cardboard, 2014

[26] 2.22 Adam’s wife, the woman, Eva, Eve, 70×50, acrylic on cardboard, 2014

[27] echivalentul reîncarnării umane

Elleny Pendefunda doreşte să se cunoască şi să îşi găsească locul. Ea îşi creează o stare poetică în pictură. Unii vorbesc despre pictura ei urmărind o construcţie sau o rigoare pe care eu nu o găsesc. Ea creează un spaţiu în care se simte de acolo. Fiecare pictură este un loc în care ea s-a aflat pentru o clipă. Îşi creează stări pe care vrea să le mărturisească. La această vârstă ceea ce domină, ceea ce te cucereşte este nu forma, nu rigoarea sau raţionamentul ci sensorialul; iar sensorialul este redat prin culoare, chiar dacă este vorba despre începutul universului sau un peisaj, toate au ceva comun. Eu nu văd o culoare năvalnică ci una aşezată. Este o culoare în care poţi pătrunde în universul pe care Elleny şi-l creează. În acest fel ea este o sămânţă a unei viitoare personalităţi.

Marius David

Fragment din rostirea la vernisajul expoziţiei

La început a fost lumina, Sibiu, 26 nov. 2014

Elleny face parte din specia creativilor polivalenți, a artiștilor pasionați, mai înainte de toate, de creativitate, categorie de care e bine să te apropii din mai multe unghiuri de vedere și, mai ales, de înțelegere. Cu o mână pe instrumentele scrisului și cu cealaltă pe penson, tânăra artistă exersează zborul interior cu candoarea și spontaneitatea visătorului sincer pentru care poezia sau pictura, înainte de a fi arte, se impun mai curând ca stări, ca imperative existențiale. Ceea ce pictează este amprenta unui ecou intuitiv al poeticității ei organice, o umbră luminoasă a percepției sale lirice asupra realității. Dacă încercăm să inter-corelăm ceea ce scrie cu ceea ce pictează, observăm că un posibil punct de atracție în cazul practicii ei creative este claritatea și omogenitatea trăirilor raportate fără emfază la marile întrebări și la marile sentimente, din convergența cărora rezultă atmosfera afectivă specială care primează, ca marcă a contemplativității, în fața nevoilor discursive ale cunoașterii prin artă.

Radu Carnariu

Ho avuto il piacere di conoscere un prodigio in arte, questo prodigio si chiama Elleny Pendefunda, che con la sua giovanissima età ha già realizzato opere pittoriche con destrezza e fantasia, con facoltà percettive che danno all’opera stessa la grandezza del “magico”, coi suoi colori che pare trasmettano suoni appena nati e l’ebrezza delle parole scandite con il pennello.

Queste opere non sostano nello studio di una ragazza adolescente, ma si muovono attraverso città e nazioni con mostre collettive e personali.

Le opere di Elleny Pendefunda chiedono attenzione per la sicurezza espressiva, ma nello stesso tempo in essi si leggono i sogni adolescenziali attraverso i quali si denota carattere per l’arte.

Osservando una tela della giovanissima Elleny, in particolare “The ascension of Phoenix” del 2015 – presente alla Mostra collettiva con la Società delle Belle Arti Circolo degli artisti “Casa di Dante” di Firenze, presso l’Istituto Italiano di Cultura ad Amsterdam – si nota la leggerezza con cui la mano ha mosso i colori con spontaneità e creatività, quasi a volere trasmettere la sua gioia attraverso atmosfere vivaci, colori che si innalzano nell’atmosfera come aquiloni o farfalle leggiadre libere in volo , così da poter manifestare come un sogno possa divenire realtà.

Tra le opere di Elleny Pendefunda capita di scorgere taluni colori che ci manifestano la spensieratezza e giocosità di un’anima che vive sempre di luce.

Giuseppe Ciccia

LA LUCE NELLE OPERE DI ELLENY PENDEFUNDA

Elleny Pendefunda è un’artista estremamente eclettica e poliedrica: oltre infatti alle notevoli capacità compositive in ambito poetico, con pari abilità coltiva e sviluppa la propria vocazione nel campo pittorico. Elemento peculiare della sua arte è la condotta pittorica, contraddistinta da una singolare scioltezza e sicurezza, che conferisce alle opere una tensione creativa estremamente vitale. Lo stile diretto e la spontaneità d’ispirazione si intrecciano ad una pittura incentrata sul colore ed intensamente materica, che modella forme e volumi attraverso pennellate e spatole cariche di colore rappreso. Il campionario pittorico dell’artista è ampio e spazia da paesaggi e nature morte, ad ambientazioni fantastiche. In entrambi i casi, la registrazione degli aspetti naturali e fenomenici avviene attraverso una vivacità di tocco che conferisce ai dipinti specifiche qualità, sia visive che tattili. Contraddistinte da una grande autenticità espressiva, le opere di Elleny Pendefunda sono delle vere e proprie poesie cromatiche dove la freschezza e delicatezza del colore diventa espressione di un senso di gioia di vivere che travalica i confini del quadro, coinvolgendo direttamente anche l’osservatore. I dipinti acquistano così di volta in volta una dimensione lirica, interiore e spirituale, dovetessuti vibranti di luce e colori consumano contorni e dissolvono forme, mentre i delicati cromatismi accentuano la loro valenza emotiva. Elleny Pendefunda nei suoi dipinti dà vita ad atmosfere sospese, in bilico tra sogno e realtà, tra verità ed immaginazione, ma sempre in continuo mutamento, come la natura ed i nostri stati d’animo. Pablo Picasso, in una sua celebre frase, ha affermato che “l’arte scuote dall’anima la polvere accumulata nella vita di tutti i giorni”; egualmente anche le opere della giovane artista sembrano ricreare questa magia.

Virginia Bazzechi Ganucci Cancellieri

“POESIE CROMATICHE”

Elleny Pendefunda: « Portes vers la Genèse » ou Lumière maxima

Elleny Pendefunda, se trouvant dans le hallier des cartographies subjectives, reconstitue, vit l’aventure de la Genèse avec l’aile d’un ange au vol, par son exposition de peinture : Genesis ou la vision du début, Portes vers la Genèse. Difficile tentative pour sa jeunesse, mais l’artiste n’a pas d’âge, étant gouvernée par le grand don, la grâce divine, et veillée par l’ange-habitas. C’est un voyage écrit, d(écrit) et peint avec vision et transcendance de l’état d’ascèse, tout en transmettant un message divin, comme vie intérieure, en créant, pour soi et ses récepteurs, un confort spirituel animé pat une fascinante triade : âme, esprit et corps.

C’est comme réaction de défense qu’Elleny Pendefunda obtient, miraculeusement, une concentration maxima de l’intérieur. L’artiste se retrouve et revit le moment en cherchant une autre dimension, invisible. L’état créatif et le besoin d’évasion des limites d’un espace donné, détermine l’artiste à aborder une peinture de paysages relaxée, par le biais de la naissance d’un espace sacré, subjectif. C’est exactement la manière de la pensée philosophique de Lucian Blaga, liée à la condition de l’être humain dans sa transcendance symbolique, dans un horizon propre à l’existence humaine appelé « l’horizon du mystère et de la révélation, ayant un grand pouvoir de signification des actes humains, en tant qu’acte de création.

Ses oeuvres circonscrivent dans le champ symbolique unitaire, centré sur l‘obsession archétypale de l’infini et de la profondeur, dans l’espace et dans le temps, des obsessions que nous rencontrions au niveau des déterminantes stylistiques dans l’histoire de l’art ou, autrement dit, à la possession « en effigie » de la nature et de l’historicité, peut-être, avec toutes les connotations ramifiées pouvant en découler. Elles nourrissent, dans le cas bienheureux de Elleny Pendefunda, ce caractère visionnaire cité de ses oeuvres, si évident dans Mon ange ou l’accomplissement des luminaires sur le firmament, Séparation de la terre ferme de l’eau, Création des deux luminaires, etc. La création du Logos renforce l’idée que l’homme intérieur est fait alors que l’homme extérieur est créé de l’argile (mater-materia- Geea).

Par son désir d’absolu, l’artiste est une visionnaire, une créatrice de l’espace divin ouvert, capable de répandre des couleurs dans la blanche ravinée du monde, tout en les mélangeant avec le temps. Les éléments primordiaux du monde  – eau, air, feu, terre -  veillent à la construction du monde, sous les yeux étonnés de l’adolescente.

Le blanc étincelant et le noir bleu-ivoirin démontrent dichotoniquement le pouvoir de l’illumination maxima de l’espace contemplatif, imaginé en bipolarité. La couleur, en tant que matière, n’est pas un simple élément à couvrir la surface mais elle est vibration, sensibilité et vie. Les mouvements courbes, semi-courbes, circulaires des touches de couleur non-troublées, fraîches, et énergiques créent un espace tellurique ou céleste, jamais vu, imaginé seulement. Là-bas, au loin, on entend un murmure, un glissement, une  communication , une « genèse », de la même façon que nous entendons le bruissement du badigeonnage du pinceau sur la surface vierge de la toile immaculée, déclinée en blanc quand l’idée de l’ange est dictée, « écrite » et peinte par son aile de grâce divine. Nous remarquons la prédilection pour le refus d’empiéter la lumière, la protégeant. Aucun contraste énergique, violent ne diminue la pureté et l’éclat de ce qui incite au récepteur l’idée de sacralité.

Elleny Pendefunda est arrivée à une maturité créative par l’interaction entre les facteurs liés à l’expérience de vie, à la raison, à l’intelligence, à l’affectivité, à la sensibilité, au tempérament, au caractère mais entre les facteurs motivationnels aussi : l’intense vie extatique pour élaborer une œuvre, sous impulsion imaginaire divine. Elle est l’artiste du dialogue entre l’homme et la divinité, entre l’homme et la nature, entre le jour et la nuit, entre le rouge et le blanc, entre le ciel et la terre, entre la peinture et la poésie, entre la rime et la couleur, entre la parole et la lumière.

Placée sous le signe de l’angélique, solaire, porteuse de constellations, la jeune artiste est la gloire de la pureté et de l’innocence en peinture et poésie.

Suzana Fântânariu-Baia, « Vatra Veche », no.1, 2015 (fragment), page 84-87 / « L’anthologie de l’écriture d’aujourd’hui », Editions « Singur », 2015, page 217

Traduction, Viorica Bilek

“Portali verso la genesi” o Massima luce

      Trovatasi in mezzo alla selva oscura delle sue topografie soggettive, Elleny Pendefunda ricostruisce e sperimenta nella sua mostra pittorica l’avventura della creazione del mondo assistita dall’ala di un angelo in volo: Genesis sau viziunea începutului, Porti spre geneză [Genesis o la visione dell’inizio, Portali verso la genesi]. Una dura prova, specialmente per un’artista così giovane. Tuttavia, la pittrice non dimostra la sua tenera età, trovandosi sotto il segno del grande dono, l’ingegno, e la protezione dell’angelo-habitas. Si tratta di un viaggio scritto, de(scritto) e dipinto secondo una visione del trascendere, un’ascesi mediata dal messaggio divino in quanto vissuto interiore, che trasmette  a sé stessa e al  pubblico la sensazione di conforto spirituale, animato dall’affascinante triade: anima, intelletto e corpo.

      Per mettersi al riparo dal sentire dell’immensità, Elleny Pendefunda distilla miracolosamente una massima concentrazione dell’interiorità. In questo infinito deserto, l’artista ritrova e rivive l’attimo, alla ricerca di un’altra, invisibile, dimensione. Lo stato creativo e il bisogno di liberarsi dalle limitazioni di uno spazio dato,  la determinano ad affrontare una “paesaggistica” rilassata che da vita ad uno spazio sacro soggettivo. Si tratta di un pensiero filosofico simile a quello del poeta e filosofo romeno Lucian Blaga, concernente lo stato dell’essere, la natura umana nella sua trascendenza simbolica in un orizzonte specifico dell’esistenza umana da egli denominato “l’orizzonte del mistero e della rivelazione”, fortemente significativo a livello dell’agire umano in quanto creazione.

I lavori dell’affascinante pittrice si iscrivono nel campo simbolico unitario incentrato sull’ossessione archetipale dell’infinito e del profondo spaziale e temporale, ossessioni presenti come dominanti stilistiche nella storia dell’arte o, forse riguardano il possedere “in effigie” la natura e la storicità, con le afferenti derivazioni connotative. Queste nutrono, nel caso felice di Ellenyi  Pendefunda quel visionarismo della sua pittura, così evidente nei seguenti quadri: Îngerul meu sau facerea luminatorilor pe firament [Il mio angelo o la creazione dei corpi celesti], Separarea uscatului din ape [La separazione della terra dalle acque],  Crearea celor doi mari luminatori [La creazione dei due grandi corpi illuminanti] ecc. La creazione del Logos rafforza l’idea che l’uomo interiore sia fatto e quello esteriore sia plasmato dalla terra (mater-materia-Geea)

 Per il suo desiderio di assoluto, Elleny Pendefunda si rivela una creatrice dello spazio divino aperto, capace di riversare i colori sulla matrice luminosa del mondo, mescolandoli al tempo. Gli elementi primordiali, acqua, aria, fuoco, terra fanno da guardia alla costruzione del mondo avvenente sotto gli occhi stupiti dell’adolescente.

Da una prospettiva dicotomica, il bianco sfavillante e il nero d’avorio tendente verso il blu dimostrano il potere della massima illuminazione dello spazio contemplativo immaginato nella sua bipolarità. Il colore in quanto materia non è un semplice elemento per coprire una superficie, bensì vibrazione, sensibilità e vita. I movimenti curvi, semicurvi, circolari delle pennellate di colore sono netti, freschi e decisi, portando alla creazione di uno spazio tellurico o celeste mai visto, solo immaginato. In lontananza si riesce a  percepire un mormorio, uno scivolo, un messaggio, un “plasmare”, così come il fruscio del pennello sulla superficie vergine della tela immacolata, ricoperta di bianco quando il pensiero dell’angelo viene dettato, “scritto” e dipinto per via della sua ala miracolosa. Notiamo la prevalenza di un atteggiamento protettivo nei confronti della luce e il rifiuto di arrecarle il minimo danno. Nessun contrasto energico o violento si rivela in grado di sminuire la purezza e la lucentezza, indirizzando il ricevente verso l’idea di sacralità.

Elleny Pendefunda è arrivata alla maturità creativa grazie alla sinergia di vari fattori, da un lato concernenti le esperienza di vita, come la ragione, l’intelligenza, l’affettività, la sensibilità, il temperamento, il carattere e dall’altro la motivazione, come l’intenso vissuto estatico di elaborare un’opera dietro un impulso immaginario divino. È l’artista del dialogo tra l’essere umano e la divinità, tra l’uomo e la natura, tra il giorno e la notte, tra il rosso e il bianco, tra il verde e il nero, tra la terra e il cielo, tra la pittura e la poesia, tra le rime e il colore, tra la parola e la luce. 

Trovatasi sotto il segno solare dell’angelico, delle costellazioni, la giovane artista incarna, in pittura e in poesia, la gloria della purezza e dell’innocenza. 

Il brano di Suzana Fântânariu-Baia è un frammento di un testo pubblicato inizialmente nella rivista „Vatra Veche” [Focolare Antico] n.1, 2015, pp. 84-87, e in seguito ripreso nel libro „Antologia scrisul de azi”[L’antologia della scrittura odierna], Casa Editrice „Singur”, 2015, p. 217.

  Traduzione dal rumeno di Iulia Cosma, CarpeGallery Timișoara 2016

“Doors towards Genesis” or the ultimate light

In the painting exhibition Genesis or the Vision of the Beginning. Doors towards Genesis, Elleny Pendefunda, caught in the trials of subjective mappings, re-enacts and lives the adventure of the world’s genesis through the wing of a flying angel. It is a difficult mission, given her young age, but the artist does not actually have an age, possessed as she is by the great gift, the grace, and watched over by the habitas-angel. It is a journey inscribed, described and painted with vision, a transcending to an ascetic state by conveying a divine message under the guise of inner experience, which creates for herself and her audience a spiritual comfort animated by the fascinating triad of soul, spirit, and body. 

In order to defend the feeling of boundlessness, Elleny Pendefunda miraculously obtains a maximum concentration of interiority. The artist finds herself in that immense expanse and relives the moment, looking for another, unseen dimension. The need to create and escape the limits of a given space makes the artist adopt a relaxed approach to landscape by creating a subjective sacred space. This is also Lucian Blaga’s philosophical thinking regarding the human condition in its symbolic transcendence, within a horizon typical for the human existence called ‘the horizon of mystery and revelation’, which values human acts as acts of creation.

The works of this fascinating artist circumscribe in their unitary symbolic field – a field centred on the archetypal obsession of the infinite and of the temporal and spatial depth – obsessions that could be found at the level of stylistic determinants in the history of arts or, perhaps, in the appropriation ‘in effigy’ of nature and historicity, with all the multiple connotations this can create. In Elleny Pendefunda’s happy case, they nourish the visionary nature of her works, so obvious in paintings such as My Angel or the Creation of the Lights on the Firmament, Separating Land from Water, The Creation of the Two Great Lights, etc. The creation of the Logos strengthens the idea that the interior of the human being is created and the exterior is made of clay (mater-materia-Geea)

Through her wish for the absolute, Elleny Pendefunda is the creator of an open divine space, capable of pouring colours in the luminous riverbed of the world, mixing them with time.  The  primordial  elements  of  the world – water, air, fire, earth – are guarding the creation of the world under the amazed eyes of the adolescent. 

The bright white and the ivory black, blue tinted, demonstrate the power of the ultimate illumination of the contemplative space, a space imagined between two poles. The colour as matter is not a simple element for covering the surface; it is vibration, sensitivity, and life. The curved and half-curved movements, fresh and energetic circular touches of undisturbed colour, create a telluric or celestial space, never seen, only imagined. In the distance one can hear a murmur, a trickle, a communication, a ‘genesis’, just as we hear the rustle of the brush on the virgin surface of the immaculate canvas, translated into white when the angel’s idea is dictated, ‘written’ and painted, by its wing of grace. We need to mention the tendency to refuse to harm the light and the attempt to protect it. There is no powerful, violent contrast to diminish the purity and brightness, which induces in the viewer the idea of sacredness.

Elleny Pendefuna has reached creative maturity as a result of the interaction between factors such as life experience, reason, intelligence, affection, sensitivity, temperament, and character, but also motivational factors, such as the intense ecstatic drive to produce a work under a divine imaginary impulse. She is an artist of the dialogue between man and divinity, man and nature, day and night, red and white, green and black, sky and earth, painting and poetry, rhyme and colour, word and light.

This young, luminous artist, working as she is under the sign of the angelic, embodies the glory of innocence and purity in painting and poetry.

Suzana Fântânariu-Baia, excerpt published in Vatra Veche no.1, 2015, pp. 84-87 / Antologia scrisul de azi, „Singur” Publishing House, 2015, p. 217.

Translated by Dana Crăciun

“Certainly it has changed something in our DNA,” remarks someone during the opening of the exhibition of young Elleny Pendefunda, organized at “Lucian Blaga” University this fall. We meet increasingly often children of amazing precociousness whose performances appear to have no correlation with the ordinances of nature; unsuspected energies, lightning sometimes, far exceeding the natural evolution of creativity for their age. Because, for example, our Olympians, whether in the area of mathematics, physics, computer science, sports, culture, also creatively manifest their power to overcome their limits, to overcome barriers of age, because often “la valeur n’attends pas le nombre des annees”. It is also the case of the gifted young Elleny. For her painting, music and poetry, fields in which she excels, mean a way of life, mean to devote yourself utterly to arts and breathe art. It is the most beautiful eulogy that you can bring to life and spirit, art and faith, salvation and hope alike. But to pay your passage through life giving with generosity and devotion around you, for your people, since childhood, so many artistic treasures shaped by your spirit, is it not somewhat similar with the offering of those who with boundless reverence and faith devote their lives to God, retired in monasteries? I think so. This is an issue that we must consider. Because we are talking about self-sacrifice of the authentic artist, withdrawn in “his tower of ivory”, away from the stream of life in the street, the artist, often considered eccentric or nonconformist, which rewards his gift from God of living with the gems of his grace and mind.Elleny Pendefunda reminds me of my youth, when my teachers have considered me a revelation in painting, when their encouragement have foresha-dowed a brilliant career in arts for me. Constantin Pusoiu at Onesti, then in Iasi – Georgeta Horobet Gheorghiu, Mircea Ispir, Ion Ganju, Ion Buzdugan, Aurel Leon, Dan Hatmanu. I do not know how to thank them today and do not know if I have confirmed their expectations. But as arts teacher, I can say one thing with strength: It takes good mentors, they are the ones who illuminate our path. I do not believe in the arts of those who in some way avoid school because teachers not to “spoil” with “recipes” and “dogma”. Of course, there is not the case of Elleny, she is already a student at the School of Art in Iasi, where I have also taken the first steps in painting.“In the beginning there was the light” is the motto under which we have presented Elleny´s works at the Arts High School in Sibiu, where I am a guiding teacher. The exhibition was received with particular interest especially for the freshness of artistic expression, unspoiled by the influences of any famous artist in Iasi or elsewhere. The fact that very early one realized that an exhibition should support a unified theme is an enormous gain. Because each work seems to be an instrument in an orchestra, each with its contribution throughout the concert. The plastic artist trying to suggest the beginning of the world is proof of her concerns in the spiritual plan and conceptual plan especially. But also an evidence of maturity. She aims high. Finding herself in front of the eternal questions that I think there will never be fully responded: “Who are we, where are we coming from, where are we going?”- she tries to answer very early, such a challenge in her mind, can not be delayed… protean spirit, like her illustrious father, appealing to science and Godhead alike. She figures the big-bang, appearing here and there fragments of DNA, separating water from land, looming rhythm of light and darkness in a pulsating universe, wrapped in mysteries, atoms like little spheres inhabiting space and colors seem not to have passed yet through our teaching theory filters about colourness.

Also regarding composition, the author does not appeal to scholarly compositional structures, thus leaving to occur a kind of hazard, explained by the variety of possible fragments of images that today are revealed by huge telescopes scanning the universe. One of the papers seem to suggest a fragment of a fresco, maybe the Michelangelo´s preparatory sketch, foreshadowing “Genesis” in the Sistine Chapel. Back on earth, I have to tie Elleny´s creations to Magi´s visions, to the heralds of Jesus’ birth, reminding me of another work depicting a falling star, the light heralding the greatest miracle in history. But, here, Elleny is also a miracle in her own way, by the solemnity of expression when addressing serious, existential issues, with her talent and maturity, outpacing everything related to the natural age. I will finish by saying that opening his exhibition is a kind of eulogy to youth and audacity, boundless exuberance, her desire for affirmation, to joy of beautiful living. I will watch with interest her journey through the world of art, which certainly we will provide further confirmation of her talent and diligence.

Eugen DORNESCU

“Natürlich hat sich etwas in unserer DNA verändert“, bemerkt jemand anlässlich der Eröffnung der Ausstellung der jungen Elleny Pendefunda in diesem Herbst, organisiert in der Lucian-Blaga-Universität in Sibiu. Wir treffen immer öfter erstaunlich altkluge Kinder, deren Leistungen keine Korrelation mit den Verordnungen der Natur zu haben scheinen; weit ungeahnte Energien, manchmal wie ein Blitzschlag, übertreffen die natürliche Entwicklung der Kreativität für ihr Alter.

Weil, zum Beispiel, unser Olympioniken, ob im Bereich der Mathematik, Physik, Informatik, Sport, oder Kultur, ebenfalls auf kreativer Ebene ihre Kraft bekunden die eigenen Grenzen und Alters-Barrieren zu überwinden, denn oft “la valeur n’attends pas le nombre des annees”. 

So ist es auch im Falle der begabten jungen Elleny, für die Malerei, Musik und Poesie, Bereiche sind, in denen sie sich auszeichnet, die ihre Lebensweise, sich ganz der Kunst zu widmen und Kunst zu atmen, darstellen. Es ist die schönste Lobrede, die dem Leben und dem Geist, der Kunst und dem Glauben, der Erlösung und der Hoffnung, gleichermaßen, erbracht werden kann.

Aber die Reise durch das Leben mit Großherzigkeit und Treue zu bezahlen, indem den Mitmenschen, bereits seit jüngster Kindheit, zu so vielen Kunstschätzen des eigenen Geistes Zugang gewährt, ist das nicht irgendwie ähnlich denen, die zurückgezogen in Klöstern, mit grenzenloser Verehrung und Glauben ihr Leben Gott widmen? Ich denke schon. Dieses ist ein Thema, das wir berücksichtigen müssen. Weil wir über die Selbstaufopferung des authentischen Künstler sprechen, zurückgezogen in “seinem Elfenbein-Turm”, weg vom Lebensstrom in der Straße, der Künstler, oft als exzentrisch oder unangepasst betrachtet, der sich Gottes Geschenk, das des Zusammenlebens mit den Edelsteinen ​​der eigenen Gnade und des Geistes, belohnt.

Elleny Pendefunda erinnert mich an meine Jugend, als meine Lehrer mich als eine Offenbarung in der Malerei betrachtet haben, als ihre Ermutigung mir eine glänzende Karriere in der Kunst vorausahnen ließen. Constantin Pusoiu in Onesti, in Iasi – Georgeta Horobet Gheorghiu, Mircea Ispir, Ioan Ganju, Ioan Buzdugan, Aurel Leon, Dan Hatmanu. Ich kann ihnen heute gar nicht genug Dank aussprechen und ich weiß nicht, ob ich ihre Erwartungen erfüllen konnte. Aber als Kunstlehrer, kann ich eines sagen: Es braucht gute Mentoren, sie sind diejenigen, die unseren Weg erleuchten. Ich glaube nicht an die Künste deren, die in irgendeiner Weise die Schule meiden, damit die Lehrer sie nicht mit “Rezepten” und “Dogmen””verderben”. Natürlich ist es nicht Elleny´s Fall, sie ist bereits Schülerin der Kunstschule in Iasi, wo auch ich selbs die ersten Schritte in der Malerei gewagt habe.

“Am Anfang war das Licht” ist das Motto, unter dem wir Elleny’s Arbeiten in der Kunstschule in Sibiu vorgestellt haben, wo ich als Lehrer und Wegbegleiter tätig bin. Die Ausstellung wurde mit besonderem Interesse empfangen, vor allem für die Frische des künstlerischen Ausdrucks, unberührt durch die Einflüsse sämtlicher berühmter Künstler in Iasi oder anderswo. Die Tatsache, dass sie sehr früh erkannt hat, dass eine Ausstellung ein einheitliches Thema verfolgen sollte, ist ein enormer Gewinn. Da jede Arbeit ein Instrument in einem Orchester zu sein scheint, jedes mit seinem eigenen Beitrag zum Gelingen des Konzerts. Der Versuch der Künstlerin den Weltanfang bildlich darzustellen, ist ein Nachweis ihrer Beschäftigungen auf geistiger und konzeptueller Ebene, inbesondere. Aber dieses zeugt auch von Reife. Sie zielt hoch hinaus. Sie befindet sich vor den ewigen Fragen, die ich denke, nie vollständig beantwortet werden zu können: “Wer sind wir, woher kommen wir, wohin gehen wir?” – Sie versucht sehr früh darauf zu antworten, eine solche Herausforderung, in ihrem Bewusstsein, kann nicht verzögert werden… Proteischer Geist, dem glänzenden Vater gleichend, appelliert gleichermaßen an die Wissenschaft und Gottheit. Das Big-Bang wird dargestellt, hier und da erscheinen DNA-Fragmente, Wasser wird vom Land trennt, es zeichnet sich Licht- Rhythmus von Dunkelheit in einem pulsierenden Universum ab, gehüllt in Geheimnissen, Atome wie kleine Kugeln bewohnen das Weltall und Farben scheinen noch nicht durch unsere didaktischen Theorie-Lehren über Farbigkeit gefiltert worden zu sein.

Gleichermaßen die Komposition; die Autorin  greift nicht auf wissenschaftliche Kompositionsstrukturen zurück, läßt eine Art von Risiko auftreten, erklärbar durch die Vielfalt der möglichen Bildfragmente, die heute durch riesige Teleskope, die das Universum tasten, sichtbar werden. Eines der Bilder scheint ein Fragment eines Freskos darzustellen, vielleicht die vorbereitende Skizze Michelangelos, mit Andeutung auf die “Genesis” in der Sixtinischen Kapelle. Zurück auf Erden, kann ich nicht anders als Elleny’s Kreationen an die Visionen der Heiligen Drei Könige anzuknüpfen, den Vorboten der Geburt Jesu, wobei es mich an eine andere Arbeit erinnert, die eine Sternschnuppe darstellt, das Licht welches das größte Wunder der Geschichte ankündigt. Jedoch ist Elleny auch ein Wunder in ihrer eigenen Art und Weise, durch die Feierlichkeit des Ausdrucks, wenn ernsthafte, existenzielle Fragen angegangen werden, mit ihrem Talent und Reife, übertrifft sie alles was altersbedingt ist. Ich werde abschließend ein letztes Wort richten, und zwar ist ihre Ausstellung eine Art Laudatio an die Jugend und Kühnheit, an die grenzenlose Überschwänglichkeit, es ist ihr Verlangen nach Bestätigung, die Freude eines schönen Lebens. Ich werde mit Interesse ihrer Reise durch die Welt der Kunst verfolgen, die uns sicherlich eine weitere Bestätigung ihres Talentes und Fleißes gewähren wird.

Deutsch & English by Andreea Fusle-Tana

Pendefunda Elleny, se poate spune că, deși este încă un copil, prin maturitatea cu care creează și compune artistic, prin trăsăturile stilistice și verva poetică de care dispune natural, este o voce distinct în rândul tinerelor talente. Peisajul său, plin de fantezie și imaginație, are o compoziție în care se combină în mod fericit visul, cultura, abilitatea tehnică, imaginația și sensibilitatea cromatică, cât și arta de a sugera mister – farmecul oricărei creații. Cu un puternic simț psihic al artei, Elleny, oricând poate să se plieze pe orice tehnică sau formulă de creație, ceea ce se înțelege că este un artist înnăscut.

Critic de artă, Mihai Păstrăguș

Next Gen/ Gala Maeștrilor, Editura Pim, 2016, p. 32

Arta pe care o face Elleny Pendefunda este în primul rând o expresie a harului şi libertăţii de exprimare, neinfluenţată de lumea în care trăim. Paul Klee spunea în 1924 la Viena, într’o conferinţă, că lumea în care trăim nu este singura lume, ci există o multitudine de lumi posibile. Cum spunea şi doamna Fântânariu, şi spunea foarte bine, artista de faţă este deja o personalitate a artei viitorului. Ea este, deci, cea care ne invită într’o călătorie aparent imaginară plonjând într’un spaţiu care surprinde şi prinde ca o înşurubare într’o realitate mai complexă decât ne lasă să vedem simpla privire a realităţii. În orizontul artei secolului XX, continuând în mileniul III, astfel de demersuri sunt constante; dar nu la o vârstă atăt de fragedă înzestrată cu viziunea culorii şi a unui stil adesea simplificat la sugestia tematică a unui vis. Peregrinarea aceasta în lumea fantastică care îi aparţine constituie o deschidere spre un jurnal vizual oniric, un jurnal fabulos care ne îndeamnă să ieşim din cotidian. Călinescu spunea odată foarte frumos că oricine ar trebui să fie o lună într’un an liber, în fiecare lună o săptămână, în fiecare săptămână o zi, în fiecare zi o oră, în care să fie liber şi inactual. Ei bine, Elleny Pendefunda pare a aduce o libertate a spiritului dintr’un timp şi un spaţiu numai de ea cunoscute. Pentru ea este o lume normală. Pentru noi este evadarea în a contempla de la o distanţă metafizică lumea ei. Remarcăm în aceste explozii imagistice un sistem mitologic în plină evoluţie, de la Geneză la Don Quijote şi Phoenix. Am sentimentul că asist la afirmarea unui artist care va avea multe de spus în limbajul vizual al artei contemporane, după câte înţeleg, deja de nivel internaţional.

Constantin PRUT

N-am primit niciodată un volum atât de luxos care pune alături mari plasticieni, scriitori,  personalităţi care mizează pe opera unui – iată – adolescent. A unui copil, un poet şi un artist care a primit multe, foarte multe premii, a tipărit multe volume. Unele în română, altele traduse în numeroase limbi străine. Şi care transmite mesajele pe care doar un ales le poate transmite. Autoarea volumului, Elleny Pendefunda: La început a fost cuvântul este Elena Cristina Boţan-Potop şi a fost profesoara tinerei Eleny Pendefunda. Tânăra îşi omagiază astfel profesoara:

„Ochii profesoarei de pictură şi mâna ei care m-a înndrumat de-a lungul anilor au constituit un adevărat înger păzitor şi un exemplu, pentru care nu voi înceta niciodată să îi port recunoştinţă. Am trecut cu lucrările mele prin multe galerii din România, Olanda şi Statele Unite, dar sub îndrumarea metriculoasă a profesorilor şi a celor m-au considerat o colegă ascultătoare şi ambiţioasă, iată-mă ajunsă la o răscruce”. Profesoara şi profesorii merită iubire. Totuşi, „Colegiul „Octav Băncilă”  unde  studiez l-am simţit întodeuna doar ca o treaptă…”.

A învăţat , ne spune tânăra, dintr-o expoziţie, din atelierul unui pictor. „din schimbul de idei cu maeştrii artei regale  pe care am înmbrăţişat-o, iar  poesia este o altă formă pământeană  a Cuvântului, cea pentru auz”.

Sunt două arte pe care trebuie să le gândim împreună:

„Împreună cu văzul, el rodeşte între picturile compuse pentru minte şi pentru vibraţia luminii”.

E un proiect care atrage atenţia asupra unui fel nou de gândi poezia şi artele plastice.  Descoperim felul  „nou”, in  care trebuie citite imaginile oferite de Elleny Pndefunda atât în eseul care inaugurează volumul – Lumina îngerului – cât în şi în volumele Luminătorii Timpului: noi nu am consultat decât volumul al doilea, Lirică şi duh, recomandat de numeroase reviste străine cu mari elogii. Elogiile pe care plasticienii de seamă le aduc tinerei numesc candoarea, „îmbinată cu tuşe a la Delacroix” (Dan Hatmanu). Suzana Fântânariu-Baia încearcă să se apropie mai mult de proiectul plastic/spiritual cu „Porţi spre geneză” sau maxima lumină.  Adrian Popescu, poet important legat de valoarea spirituală a Cuvântului elogiază „tipul de energie purtat cu sine de pictoriţă, traducerea culorilor aurei umane aflate în consonanţă cu energiile din Univers.

Cornel UNGUREANU

Adolescența altfel, Contact international, 2017

Deși este încă un tânăr artist, autoarea visează ca un artict format; efectele peisagistice din lumea frământată a atmosferei de mișcare marină, unde norii, datorită turbulențelor, iau înfățișări imprevizibile și crează o lume inedită. Artista a descries artistic astfel de mișcare atmosferică cu dezvoltări oniric-suprarealiste.

Mihai Păstrăguș,  Gala Maeștrilor… de azi și de mâine,

Editura Pim, 2017, p. 68